Hai la preselecție! Tenis de masă pentru copii și juniori, la Roman
#Postat de Manuela Ursache on mai 8, 2019
Hai la preselecție! Tenis de masă pentru copii și juniori, la Roman
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Roman anunță organizarea unei preselecții pentru secția Tenis de Masă, la Sala Sporturilor din Roman. Preselecția va avea loc în zilele de duminică, 12 mai 2019/19 mai 2019, începând cu orele 11:00. La preselecții sunt așteptați copiii cu vârsta cuprinsă în intervalul 10-14 ani (inclusiv).

Sursă: CSM Roman
,,Copiii ce vor participa la preselecții trebuie să aibă echipament sportiv corespunzător (trening), iar încălțămintea să fie curată și adecvată suprafeței de joc, parchet. Activitatea de preselecție precum și coordonarea ulterioară a grupelor de copii și juniori C.S.M. Roman vor fi efectuate de către instructorul Gându Claudiu. Toate costurile necesare pentru activitatea grupelor de juniori vor fi suportate de C.S.M. Roman, părinții nefiind nevoiți să achite vreo taxă pentru activitățile sportive menționate. La preselecție sunt așteptați copiii din Roman, precum și din comunele membre în Asociația „Roman Metropolitan”, anunță reprezentanții CSM Roman.
Mai multe detalii pe CSM Roman.
Jurnal de Neamț