1863 – Guvernul Mihail Kogălniceanu

Guvernul condus de Mihail Kogălniceanu a funcționat între 11 octombrie 1863 și 26 ianuarie 1865, fiind alcătuit din susținători ai domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Această perioadă a marcat începutul regimului personal al lui Cuza, caracterizată prin adoptarea unor reforme esențiale precum reforma agrară și secularizarea averilor mănăstirești, care au pus bazele statului modern român.

Mandat: 11 octombrie 1863 – 26 ianuarie 1865
Prim-ministru: Mihail Kogălniceanu
Coaliție: Cuziști

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Kog%C4%83lniceanu#/media/Fi%C8%99ier:Mihail_Kog%C4%83lniceanu.jpg

Cuza se confrunta cu tensiuni politice crescânde între el și opoziția din Adunare, care amenințau să paralizeze funcționarea statului. Pentru a stabiliza scena politică, Cuza l-a numit pe Mihail Kogălniceanu, o personalitate respectată, în funcția de prim-ministru. Kogălniceanu a format un guvern din persoane care nu făceau parte din Cameră, încercând să reducă animozitățile politice.

În noiembrie 1863, într-un climat de destindere politică, a fost adoptată legea secularizării averilor mănăstirești, care a transferat o mare parte din proprietățile mănăstirilor închinate către stat. Deși aceasta a dus la tensiuni diplomatice, în special cu Rusia și Turcia, legea a fost adoptată cu o majoritate covârșitoare și a adus statului 25% din teritoriul țării.

Tensiunile politice au reapărut odată cu dezbaterile privind organizarea armatei. Opoziția a propus un amendament prin care dorea controlul asupra Gărzii Naționale, un potențial instrument de luptă împotriva guvernului. În ciuda adoptării legii, Cuza a refuzat să o sancționeze, fapt ce a agravat diviziunile politice. În răspuns, Cuza a instaurat un regim personal, cu sprijinul guvernului Kogălniceanu.

Pe 10 mai 1864, Cuza a supus unui plebiscit un nou proiect de constituție, care întărea autoritatea domnitorului, și o lege electorală care extindea dreptul de vot. Aceasta a permis adoptarea a numeroase legi importante, culminând cu reforma agrară din 14 august 1864, care desființa claca și împroprietărea țăranii cu pământ. În total, 406.429 de țărani au primit 1.654.964 hectare.

Guvernul a extins rețeaua școlară și a înființat instituții precum Universitatea din București. Legea instrucțiunii publice din noiembrie 1864 a introdus învățământul primar obligatoriu și gratuit. În același timp, a fost contractat un împrumut extern de la bancherii Stern pentru a acoperi datoriile mănăstirilor.

Deși reforma agrară a fost una dintre cele mai importante realizări ale guvernului, aplicarea ei a întâmpinat dificultăți. Cuza a început să suspecteze că Kogălniceanu își dorea recunoașterea personală pentru reformă, ceea ce a dus la tensiuni între cei doi. În cele din urmă, Kogălniceanu și-a dat demisia pe 26 ianuarie 1865, încheindu-și mandatul.

Componența cabinetului

• Prim-ministru și ministru de interne: Mihail Kogălniceanu
• Ministrul afacerilor externe: Nicolae Rosetti-Bălănescu
• Ministrul justiției: Alexandru Papiu-Ilarian, urmat de Petre Orbescu și Nicolae Crețulescu
• Ministrul finanțelor: Ludovic Steege
• Ministrul războiului: Alexandru Iacovache, urmat de Săvel Manu
• Ministrul cultelor și instrucțiunii publice: Dimitrie Bolintineanu

Bibliografie

• Berindei, Dan, Guvernele lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866).
• Giurescu, Constantin C., Viaţa şi opera lui Cuza Vodă.
• Neagoe, Stelian, Oameni politici români.
• Nicolescu, Nicolae C., Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003).

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Guvernul_Mihail_Kog%C4%83lniceanu