Grigoriu Ștefănescu, geolog și paleontolog român

Grigoriu Ștefănescu (uneori Grigore sau Gregoriu) s-a născut pe 10 februarie 1836, în Condeești, Bărcănești, Ialomița, România, și a decedat pe 20 februarie 1911, la București, România. A fost un geolog și paleontolog român, explorator și membru titular (din 1876) al Societății Academice Române. Împreună cu Grigore Cobălcescu, este considerat fondatorul școlii române de științele pământului (geologie, mineralogie, paleontologie). A fost primul profesor de geologie al Universității din București, a coordonat lucrările pentru elaborarea primei hărți geologice a României și a descoperit rămășițe fosile de mare importanță științifică.

Ștefănescu a absolvit Liceul Sf. Sava din București și a studiat la Facultatea de Științe de la Sorbona între 1859 și 1862. După întoarcerea în România, a fost profesor de științe naturale la Liceele Sf. Sava și Matei Basarab din București (1863) și a scris primul manual românesc de zoologie, publicat în 1865.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigoriu_%C8%98tef%C4%83nescu#/media/Fi%C8%99ier:GregoriuStefanescu.jpg

În 1864, printr-un decret semnat de Alexandru Ioan Cuza, a fost înființată Universitatea din București, iar Ștefănescu a fost numit profesor la catedra de geologie, paleontologie și mineralogie a Facultății de Științe. A organizat un muzeu de geologie și paleontologie la universitate, ce includea exponate rare aduse din călătoriile sale de cercetare. În 1890 a publicat primul tratat românesc de geologie, Elemente de Geologie. Pe măsură ce Universitatea din București a crescut, s-au înființat noi catedre, iar catedra de mineralogie a fost preluată în 1894 de Ludovic Mrazec, iar catedra de paleontologie a fost înființată în 1905, condusă de Sabba Ștefănescu. Catedra de geologie a fost preluată în 1910 de Sava Athanasiu.

Ștefănescu a organizat și condus, în 1882, Biroul Geologic al României, cu scopul realizării hărții geologice a țării. Aceasta a fost finalizată în 1898, la scara 1/200.000.

În timpul cercetărilor sale, Ștefănescu a descoperit numeroase rămășițe fosile de faună și floră din perioadele mezozoică și terțiară. Printre primele sale lucrări se numără studiul calcarelor de numuliți de la Albești, Muscel (1864). În 1884, în aceeași regiune, a descoperit o specie nouă de echinoid, Conoclypus giganteus. De asemenea, a descoperit mai multe specii fosile de plante, incluzându-le în lucrarea Flora terțiară a României (1879). Cea mai cunoscută descoperire a sa este scheletul unui Deinotherium gigantissimum, datând din perioada pliocenă, descoperit în comuna Mânzați, județul Vaslui (1891). Acesta poate fi admirat la Muzeul „Grigore Antipa” din București. În 1910, a descoperit pe malul Oltului resturile unei cămile fosile, Camelus alutensis, o specie europeană dispărută din perioada interglaciară cuaternară.

Pe lângă activitatea științifică, Ștefănescu a fost implicat în viața politică, fiind secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice și rector al Universității din București pentru o perioadă scurtă. De-a lungul vieții, s-a bucurat de recunoaștere internațională, fiind membru al mai multor societăți geologice din străinătate.

Bibliografie:

• Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
• Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii – Dicționar, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982
• Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române – Dicționar, Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, București, 2003
• Theodor Anton Neagu, Biologie – Paleontologie – Geologie
• Universitatea din București 1864-1964 (volum memorial), Editura Didactică și Pedagogică, București.