Grigore Haralamb Grandea, poet, prozator, jurnalist și traducător român

Grigore Haralamb Grandea (n. 26 octombrie 1843, Țăndărei, județul Ialomița – d. 8 noiembrie 1897, Bacău) a fost un poet, prozator, jurnalist și traducător român.

Studiile

• Școala Națională de Medicină și Farmacie din București (1855-1859)
• Liceul „Sfântul Sava” din București (cu întreruperi, finalizat în 1865)
• Facultatea de Litere și Filozofie la Universitatea din Liège, Belgia (1866-1867, fără licență)

Activitatea profesională

• Subchirurg intern la Spitalul Colțea (1860), asistent de chirurg în Ilfov (1861), medic de batalion în București.
• Profesor de științe naturale la Școala Națională de Medicină și Farmacie (1862-1863), secretar la Arhivele de Stat (1864), și profesor de limba română la Școala Macedo-Română (1868).
• Bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iași (1870), revizor școlar în Gorj și Mehedinți (1871-1873).
• După o mutare temporară la Craiova în 1874, s-a întors în București, lucrând ca redactor la publicațiile Timpul și Războiul.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_H.Grandea#/media/Fi%C8%99ier:Gr._H._Grandea-_Portret01.jpg

Ca gazetar, Grandea a fost redactor-șef la numeroase periodice, printre care: Albina Pindului (1868-1871, 1875-1876), Liceul român (1870), Steaua Daciei (1871), Tribuna (1873), Curierul Bucureștiului (1875), Bucegiul (1879), Sentinela (1887), și Noua bibliotecă populară (1889-1891).

În 1869, a înființat societatea literară Orientul (patronată de Dimitrie Bolintineanu), destinată încurajării literaturii populare, la care a participat și Mihai Eminescu.

Stabilindu-se în Bacău în 1888, a devenit profesor suplinitor de limbi străine la Gimnaziul de Băieți. Printre elevii săi s-a numărat, din 1894, și viitorul poet George Bacovia. Grandea s-a căsătorit cu Fotinia Bicu, și, în casa socrului său, și-a continuat activitatea literară. După multiple încercări de recunoaștere a studiilor sale, a susținut examene la Universitatea din Iași pentru obținerea licenței, la vârsta de 52 de ani. În 1897, în timpul pregătirii pentru examene la Agapia, a suferit o congestie cerebrală care i-a fost fatală.

Debutând ca poet în 1859, în publicația Dâmbovița din București, Grandea a contribuit cu poezii, proză, eseuri și traduceri la numeroase reviste și ziare ale vremii: Familia, Amicul poporului, Trompeta Carpaților, Românul, Columna lui Traian, Universul literar și altele. A semnat și cu pseudonimele Gr. Gellianu și G. Miozotescu.

A tradus opere din autori clasici și contemporani, inclusiv: Teocrit, Virgilius, Sappho, Anacreon, Seneca, Ovidiu, Lucian din Samosata, Dante Alighieri, William Shakespeare, Aleksandr Pușkin, Alphonse de Lamartine, Thomas Gray, Sully Prudhomme, Jules Verne, Émile Zola, George Sand, Adam Mickiewicz ș.a.

Volume publicate

• Preludele (versuri), prefațat de Gh. Sion, București, 1862
• Poesii, prefațat de Gh. Sion, București, 1865
• La Meuse (poème), Liège, 1867
• Fulga sau Ideal și real (roman), Turnu Severin, 1872 (reeditat de mai multe ori)
• Eroii Pindului (proză), București, 1872
• Poezii noue, I, București, 1873
• Legende și epistole (1856-1864), București, 1884
• Poesii, București, 1885
• Vlăsia sau Ciocoii noi (roman), București, 1887
• Danțul morții. Poezii, București, 1918
• Scrieri, ediție îngrijită și prefațată de Pavel Țugui, București, 1975

Bibliografie

• Eugen Budău, Bacăul literar, Ed. Universitas XXI, Iași, 2004
• G. Ristea, „Grigore H. Grandea. Centenar”, în Ateneu, nr. 11, nov. 1997, p. 4

Sursa: https://www.bjbacau.ro/2020/11/08/grigore-h-grandea/