Mihail Lascăr, ofițer de carieră și general de armată

Mihail Lascăr (n. 8 noiembrie 1889, Târgu Jiu – d. 24 iulie 1959, București) a fost general al armatei române și ministru al Apărării Naționale între anii 1946 și 1947.

A luptat în cel de-Al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial, participând la Bătălia de la Stalingrad, unde a fost capturat de Armata Roșie la 22 noiembrie 1942. Pentru faptele sale de arme, a fost decorat la 17 octombrie 1941 cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, pentru curajul și hotărârea demonstrate în luptele pentru eliberarea Bucovinei și Basarabiei de Nord, precum și pentru apărarea pozițiilor de pe Nistru.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Mihail_Lascăr#/media/File:Gen_mihail_lascar-177072629.jpg

De asemenea, a primit înalte distincții militare, printre care Crucea de Fier (clasele I și II), Crucea de Cavaler a Crucii de Fier și Frunzele de Stejar – una dintre cele mai prestigioase decorații germane.

În perioada captivității, Mihail Lascăr a trecut de partea sovieticilor și a contribuit la formarea Diviziei de voluntari „Horia, Cloșca și Crișan”, creată sub comandament sovietic. După 23 august 1944, s-a întors în România și, alături de Valter Roman, a sprijinit instaurarea regimului comunist.

Între 1945 și 1946 a condus Armata a IV-a și a fost președinte al Comisiei electorale a armatei, implicându-se în organizarea alegerilor din 1946. După victoria comuniștilor, a fost numit ministru al Apărării Naționale, funcție pe care a deținut-o până în 1947. Ulterior, în 1949, a fost comandant al Academiei Militare din București.