Gospodărie inundată de ploaie la Pipirig. Cod portocaliu de ploi abundente (Foto)
#Postat de Antoniu Lovin on mai 28, 2021
Cantitatea mare de precipitații căzute în ultimele ore în unele zone din județul Neamț a condus la inundarea unei gospodării din comuna Pipirig, sat Stânca. Apa a acoperit toată curtea și a intrat în casa oamenilor, care au alertat pompierii. Astfel, ca urmare apelului la 112, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț intervine la această oră cu o motopompă pentru evacuarea apei din gospodărie.

Sursa foto: ISU Neamț
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de ploi abundente cu interval de valabilitate: 28 mai, ora 13:00 – 28 mai, ora 21:00.
În intervalul menționat, în județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara,Gorj, Alba, Bacău și Prahova vor fi perioade cu ploi abundente, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…60 l/mp. La altitudini de peste 2000 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70…90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali.

Sursa foto: ISU Neamț
Jurnal FM 