Current track

Title

Artist


Gospodărie în flăcări la Gârcina. Un pompier aflat în timpul liber a ajutat la stingerea incendiului (Foto)

#Postat de on martie 25, 2022

Miercuri, 24 martie, la ora 17:32, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărescă situată pe strada Gârcinuța din comuna Gârcina. La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD împreună cu voluntari din cadrul SVSU Gârcina.
Incendiul se manifesta la acoperișul unei anexe gospodărești cu posibilitatea propagării la întreaga construcție și la locuința aflată în imediata apropiere.


Incendiul a fost localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars aproximativ 4 mp din acoperișul anexei și 30 scânduri de lemn.

Sursa foto: ISU Neamț

Incendiul s-a produs,  cel mai probabil, din cauza unor scântei rezultate la folosirea unui aparat de tăiere (nerespectarea normelor specifice la folosirea unui aparat electric pentru tăiere).
Nu au fost victime.
„La această intervenție a participat și colegul nostru Gabi care se afla în timpul liber. Dacă de obicei Gabi alocă forțele și mijloacele de intervenție la locul solicitării,  de această dată a intervenit alături de pompierii voluntari pentru localizarea incendiului până la sosirea forțelor de intervenţie de la ISU.
Lt.-col. Ciucanu Gabriel își desfășoară activitatea la Dispeceratul ISU Neamț și este unul din ofițerii responsabili cu monitorizarea situațiilor de urgență produse și în funcție de solicitările primite prin apel la 112 alocă forțe și mijloacele necesare intervenției”, ne-a declarat locotenentul Irina Popa, ISU Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *