După absolvirea Seminarului Central în 1882, Marinescu s-a înscris la Facultatea de Medicină din București și, cu sprijinul lui Victor Babeș, a continuat studiile la Paris în clinica de maladii ale sistemului nervos din spitalul Salpêtrière, condusă de Jean-Martin Charcot. A lucrat cu personalități de marcă din domeniul neurologiei, precum Pierre Marie și Joseph Babinski, și a realizat cercetări semnificative, inclusiv primul film științific despre „Tulburările mersului în hemiplegia organică” în 1898.
În 1906, Marinescu a fost ales membru al Academiei Române, iar în 1909 a publicat monografia „La Cellule Nerveuse” la Paris, având o prefață scrisă de Santiago Ramón y Cajal. De-a lungul carierei sale, a realizat cercetări variate și a publicat peste 1000 de articole științifice, contribuind esențial la înțelegerea fenomenelor neurologice, precum troficitatea reflexă și degenerescența retrogradă a neuronilor.
Marinescu a fost, de asemenea, un profesor apreciat, iar la aniversarea a 100 de ani de la nașterea lui Charcot, a fost ales să evoce personalitatea acestuia. Printre cele mai importante contribuții ale sale se numără descrierea reflexului palmo-mentonier și a Sindromului Marinesco-Sjögren.
Gheorghe Marinescu a decedat pe 15 mai 1938, lăsând în urmă un important patrimoniu științific și educațional. A fost un vizionar în neurologie, fiind printre primii medici care au aplicat metode histochimice și electrofiziologice în cercetările sale. Contribuțiile sale sunt recunoscute și astăzi în întreaga lume.
Marinescu a fost onorat postum cu diverse distincții și omagii, iar în 1962, serviciile poștale românești au emis o marcă poștală în cinstea sa. În 2013, Banca Națională a României a lansat un set de monede de argint pentru a sărbători 150 de ani de la nașterea sa.
Jurnal FM 
