Giorgio Caragață, lingvist român, stabilit în Italia

Gheorghe (Giorgio) Caragață (n. 28 octombrie 1907, Corbasca, fostul județ Tecuci, azi județul Bacău – d. 9 octombrie 1978, Florența, Italia) a fost un lingvist român, profesor asociat la Universitatea din Florența.

Gheorghe Caragață a urmat studiile liceale la Tecuci, iar ulterior a studiat filologia modernă la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași. Aici a avut profesori de marcă, precum Alexandru Philippide, Iorgu Iordan, Giorge Pascu, Dimitrie Găzdaru și Garabet Ibrăileanu. La recomandarea lui Iorgu Iordan, Caragață a primit o bursă a statului român pentru a continua studiile la Școala Română din Roma, unde a lucrat sub îndrumarea renumitului romanist Giulio Bertoni (1878-1942). În 1935, își susține teza de doctorat cu titlul Pluralele românești și italienești în „-ora”, sub conducerea lui Bertoni.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-filler-ink-write-1393979

În urma recomandărilor acestuia și ale profesorului Claudiu Isopescu, Gheorghe Caragață devine lector la Universitatea din Florența, acolo unde va activa timp de 44 de ani. Lorenzo Renzi, un alt erudit italian, sublinia faptul că Gheorghe Caragață a „ținut sus flacăra românisticii în Italia vreme de mai bine de trei decenii”.

Pe lângă activitatea didactică, Caragață a fost un autor prolific în domeniul lingvisticii române și romanice, publicând lucrări de specialitate și realizând anchete lingvistice în teren în diferite regiuni ale Italiei. A fost și un membru activ al Circolo linguistico fiorentino, un cerc lingvistic înființat după al Doilea Război Mondial, în cadrul căruia a prezentat mai mult de 30 de comunicări legate de limba și literatura română.

În 1958, Caragață s-a poziționat ferm împotriva tezei sovietice privind existența unei limbi moldovenești distincte, publicând broșura Câteva documente cu privire la unitatea limbii române, în limba italiană. De asemenea, a fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Academice Române, o organizație destinată sprijinirii intelectualilor români din exilul anticomunist, înființată în Italia după război.

Deși opera sa de doctorat a fost importantă în cercetările lingvistice din România după 1947, contribuțiile sale nu au fost citate public în mod oficial, datorită statutului său de exilat politic. Totuși, lucrările sale au fost folosite în cercetările lingvistice, fără a-i fi menționată autoritatea.

Opera

• Pluralele românești și italienești în „-ora” (în Buletinul Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, III, 1936)
• Formele de salutare în limba română (în Buletinul Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, VI, 1939)
• Breve sguardo sullo sviluppo della letteratura romena, Roma: Istituto per l’Europa Orientale, 1943
• La distribuzione odierna delle lingue italiana e tedesca nell’Alto Adige in base ai censimenti 1890-1939, Firenze: Istituto geografico militare, 1945
• Letteratura romena, extrase din Storia delle letterature moderne d’Europa e d’America, Milano: Casa Editrice dr. Francesco Vallardi, 1959
• Sul romeno ‘dunăre’, Firenze: Leo S. Olschki, 1970.