Constantin Giurescu, istoric român și conferențiar universitar

Constantin Giurescu (10 august 1875, Chiojdu, județul Buzău – 15/28 octombrie 1918, București) a fost istoric, profesor și conferențiar de istoria modernă a românilor la Facultatea de Litere a Universității din București, membru titular al Academiei Române.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Giurescu#/media/Fi%C8%99ier:Constantin_Giurescu_(1).jpg

Și-a început studiile în satul natal, continuând la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. În 1898 a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, obținând licența în filosofie și litere. În același an a devenit profesor suplinitor de istorie la Liceul „Unirea” din Focșani, unde a predat până în 1902. A ocupat apoi funcția de director al Liceului „Al. Hâjdeu” din Buzău (1902–1903).

Ulterior, și-a perfecționat pregătirea la Viena, unde a urmat cursuri de specialitate și a cercetat arhivele Ministerului de Război și ale Curții și Statului. La întoarcerea în țară, în 1906, a fost transferat la gimnaziul „Cantemir Vodă” din București. Cariera sa a cuprins funcții academice și administrative importante: șef al Serviciului Arhivelor din Ministerul de Externe (1908), doctor în litere la București (1909), membru corespondent al Academiei Române (1909), conferențiar universitar (1912), membru titular al Academiei Române (1914). A fost, de asemenea, secretar general al Ministerului Instrucțiunii (1918) și rector al Seminarului Normal Superior din București (1919).

A fost căsătorit cu Elena Giurescu, împreună având trei copii, dintre care istoricul Constantin C. Giurescu.

Lucrări importante

• Contribuțiuni la studiul cronicilor muntene (1906)
• Contribuțiuni la studiul cronicilor moldovene (1907)
• Documente și regeste privitoare la Constantin Brâncoveanu (cu N. Dobrescu, 1907)
• Capitulațiile Moldovei cu Poarta otomană (1908)
• Oltenia sub austrieci. Documente (1909)
• O carte despre politica externă a lui Rareș (1910)
• Tratatul lui Constantin Cantemir cu austriecii (1913)
• Letopisețul Țării Moldovei de la Istratie Dabija până la domnia a doua a lui Antioh Cantemir (1913)
• Izvoadele lui Tudosie Dubău, Miron Logofăt și Vasile Demian (1914)
• Vechimea rumâniei în Țara Românească și legătura lui Mihai Viteazul (1915)
• Despre rumâni (1916)
• Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359–1595) (1916)
• Despre boieri (1920, postum).