George Uscătescu, filosof, estetician, eseist, poet și sociolog român

George Uscătescu (n. 5 mai 1919, Crețești, Târgu Cărbunești, Gorj – d. 11 iunie 1995, Madrid) a fost un filosof, estetician, eseist, poet și sociolog român, stabilit în Spania și ales membru de onoare al Academiei Române la 10 septembrie 1991.

După liceul la Târgu-Jiu și bacalaureatul susținut la Craiova în 1937, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie și ale Facultății de Drept din București. Grație unei burse obținute în 1940 prin recomandarea lui Nicolae Iorga, a studiat în Italia, unde a obținut cu succes trei doctorate – în filozofie, litere și drept. Din cauza războiului, nu s-a mai întors în România și s-a stabilit definitiv în Spania.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Uscătescu#/media/Fișier:George_Uscătescu.jpg

În Spania, a devenit profesor universitar la Universitatea Complutense din Madrid, unde a deținut catedra de filozofie ce aparținuse lui Ortega y Gasset și Eugenio D’Ors. A desfășurat o activitate enciclopedică, abordând teme din filozofie, estetică, istorie, drept și politologie. A scris în principal în limba spaniolă, dar și în italiană, franceză și germană, iar lucrările sale au fost traduse în mai multe limbi. A fost profesor onorific în universități de prestigiu din Europa și America Latină, precum cele din Roma, Buenos Aires, Ciudad de Mexico, Florența sau Strasbourg.

A fondat Cercul de Studii „Destin” la Madrid și a condus revista Destin între 1951 și 1972, devenind un punct central al culturii românești în exil. Printre colaboratorii săi s-au numărat nume mari ale diasporei române: Mircea Eliade, Emil Cioran, Grigore Gafencu, Vintilă Horia, Valeriu Anania. A fost președintele Societății Ibero-Americane de Filozofie și al Societății de Studii Umaniste „Giovanni Gentile” din Roma.

Opera sa cuprinde peste 80 de volume și sute de articole – multe dintre ele apărute în ziarul ABC din Madrid – pe teme de filozofie, cultură, estetică, drept și diplomație. După 1989, s-a alăturat cu entuziasm mișcării de renaștere politică și culturală din România postcomunistă.

Ca poet, a debutat la 20 de ani în revista Tinerețea din București și a publicat ulterior mai multe volume în colecția Destin, printre care: Tanatos (1970), Dărâmat Ilion (1972), Melc Sideral (1974), Millenarium (1980) sau Timp și Destin (1993). A omagiat în scrierile sale mari artiști români, printre care Brâncuși și Eminescu. Înainte de 1989, unele dintre lucrările sale au fost traduse și publicate și în România, între care: Erasmus (1982), Brâncuși și arta secolului (1985) și Ontologia culturii și procesul umanismului (1987).