Opere
- Balade vesele și triste, București (1916).
- Parodii originale, București (1916).
- Amintiri din luptele de la Turtucaia, București (1918).
- Strofe alese. Balade vesele și triste, Iași (1920).
- În ghiara lor… Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, Iași (1920).
- Migdale amare, București (1928).
- Scrisori fără adresă, proză umoristică și pesimistă, București (1930).
- Pirin-Planina. Epizoduri tragice și comice din captivitate, București (1936).
- Minunile Sfîntului Sisoe, roman satiric neterminat, publicat postum (1938).
Traduceri
- William Shakespeare, Visul unei nopți de vară, Ed. Viața Românească, Iași, 1921.
„Rapsodii de primăvară” – de George Topârceanu
I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi,
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?
II
Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid,
Să intre-n casă soarele şi vântul.
De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.
Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe – şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.
III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii…
Primăvară, unde eşti?
Poemul surprinde venirea primăverii ca un spectacol al naturii, plin de viață, culoare și dinamism. Primăvara este personificată și prezentată ca o prezență magică, aproape mitică, ce transformă întreaga lume.
Textul este organizat în trei tablouri (I, II, III), fiecare ilustrând diferite aspecte ale primăverii:
-
I – sosirea primăverii în mod simbolic, aproape feeric
-
II – transformările concrete din natură și viața oamenilor
-
III – contemplarea amplă a primăverii și reflecția poetică asupra ei
Figuri de stil și imagini artistice
-
Personificarea primăverii („Primăvară, cui le dai?”) sugerează caracterul ei viu, aproape uman.
-
Metaforele („şiruri de mărgăritare”, „cerul e-albastru ca o petală de miozot”) creează imagini vizuale delicate.
-
Epitetul („abur moale”, „soare crud”) intensifică expresivitatea.
-
Enumerațiile (flori, insecte, sunete) sugerează bogăția și diversitatea naturii.
Primăvara apare ca o forță benefică ce:
Natura este descrisă într-un mod sensibil, aproape ludic, cu elemente miniaturale (furnici, gândaci, flori) care creează un univers viu și armonios.Tonul este liric, cald, uneori nostalgic și contemplativ. Atmosfera este de mirare și admirație în fața renașterii naturii. Poemul este o celebrare a primăverii ca simbol al reînnoirii vieții. Prin imagini bogate și personificări, autorul construiește o viziune poetică optimistă asupra naturii și a ciclului anotimpurilor.