George Coșbuc, poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român

George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, Imperiul Austriac – d. 9 mai 1918, București, România) a fost un poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. Provenea dintr-o familie numeroasă, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și al Mariei, fiică de preot. Încă din copilărie, George a fost influențat de poveștile spuse de mama sa și de oamenii de la sat, dezvoltând astfel o pasiune pentru literatură și folclorul românesc. A învățat să citească la doar cinci ani și în aceleași locuri și-a găsit inspirația pentru multe dintre creațiile sale celebre, precum „Nunta Zamfirei”, „Mama”, „Numai una”, „El Zorab”, „Iarna pe uliță” și „Noi vrem pământ”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Co%C8%99buc#/media/Fi%C8%99ier:George_Cosbuc_-_Foto02.jpg

Educația sa timpurie a început la școlile din Hordou, Telciu și Năsăud (1874-1876), continuând apoi la liceul din Năsăud (1876-1884), unde a studiat literaturile clasice și limba germană. În această perioadă, a început să scrie și să traducă, activând în Societatea de lectură „Virtus Romana Rediviva”, unde a devenit președinte. Între 1882 și 1883, a publicat primele poezii și traduceri în revista liceului, „Muza someșeană”. În 1884, s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Literatură din Cluj, unde a studiat limbi clasice și istorie. În același an, a devenit membru în comitetul Societății „Iulia” a studenților români.

La îndemnul lui Ioan Slavici, Coșbuc a început să colaboreze cu revista „Tribuna” din Sibiu, unde și-a făcut debutul literar în 1887 cu poezia „Filosofii și plugarii”. Între 1888 și 1889, a publicat unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, cum ar fi „Nunta Zamfirei” și „Numai una”.

În 1889, s-a mutat la București, unde a lucrat ca funcționar la Ministerul Cultelor și, ulterior, în diverse funcții administrative, dedicându-se ridicării culturale a satului românesc. A participat la organizarea conferințelor sătești și la selecția cărților pentru bibliotecile rurale. Activitatea sa publicistică a fost la fel de intensă, colaborând cu publicații precum „Albina”, „Convorbiri literare” și „Flacăra”. A editat revistele „Vatra” (împreună cu Ioan Slavici și I.L. Caragiale), „Semănătorul” și „Viața literară”.

Pe lângă scrierea de poezii, Coșbuc a fost un traducător prolific, aducând în limba română opere precum „Odiseea” lui Homer, „Eneida” lui Vergiliu, „Divina Comedie” a lui Dante și „Sakuntala” de Kalidasa. Operele sale literare au fost publicate în volume precum „Balade și idile” (1893) și „Cântece de vitejie” (1904).

George Coșbuc a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1900, iar în 1916 a devenit membru titular. A murit pe 9 mai 1918, la București, la vârsta de 51 de ani. Mormântul său se află în Cimitirul Bellu din București.

Casa Memorială „George Coșbuc” din localitatea care-i poartă astăzi numele, fostul sat Hordou, este un loc emblematic, unde vizitatorii pot descoperi universul copilăriei și creației marelui poet. Casa, ridicată după anul 1840 de tatăl său, este una dintre cele mai vechi clădiri din Țara Năsăudului, păstrând viu spiritul și moștenirea literară a lui Coșbuc. Placa comemorativă de marmură de pe această casă subliniază legătura poetului cu neamul său prin versurile: „Sunt inima-n inima neamului meu/ Și-i cânt și iubirea și ura…”.

Sursa: https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/literatura/documentar-101-ani-de-la-moartea-poetului-george-cosbuc-id12352.html