Găsit mort pe câmp
Un bărbat de 55 de ani, din localitatea Vişinari, comuna Bogdăneşti, a fost găsit mort pe un câmp, marţi dimineaţă, fiind luată în calcul şi ipoteza că decesul ar fi putut surveni din cauza temperaturilor ridicate, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.
‘Un bărbat de 55 de ani a fost găsit decedat în câmp. Se poate să fi fost şi canicula o cauză, dar nu ne putem pronunţa cu exactitate cu privire la acest aspect. Cadavrul nu prezenta urme de violenţă’, a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Potrivit acestora, bărbatul era cunoscut cu afecţiuni cardiace.
Cauza decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.
Cristina Rădulescu
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 
