Current track

Title

Artist


Gala Excelenței în Educație. Elevii și profesorii, premiați de Zilele municipiului Roman

#Postat de on mai 16, 2019

Gala Excelenței în Educație. Elevii și profesorii, premiați de Zilele municipiului Roman

Miercuri, 15 mai 2019, în cadrul celei de-a X-a ediții a Zilelor municipiului Roman, a avut loc Gala Excelenței în Educație. În cadrul manifestării, au fost premiați elevii și profesorii de excelență care au participat și obținut rezultate meritorii la concursurile naționale și internaționale.

 

Sursă foto: facebook, Lucian Micu, primarul municipiului Roman

,,În cadrul celei de-a X-a ediții a Zilelor municipiului Roman, astăzi am sărbătorit educația, în toate formele ei. 

Am avut prilejul de a le strânge mâna și de a le aduce recunoștința noastră celor 324 de elevi și 174 de profesori coordonatori care au obținut rezultate meritorii la concursurile naționale și internaționale. Sunt mândru că, de la an la an, tânăra generație se dezvoltă și evoluează armonios. Mă bucur că profesorii romașcani își dedică timpul și își pun întreaga dăruire și pricepere pentru a-i educa și pregăti pe acești tineri pentru viața de adult. Le mulțumesc și părinților care au încredere în copiii lor și care se preocupă să le ofere ceea ce este mai bun. Doar pe acești trei piloni fundamentali, comunitatea noastră se poate dezvolta, prin drag de carte, implicare și curajul de a fi competitivi.

Mă bucur de fiecare dată când realizez că în orașul nostru există atât de mulți oameni care construiesc, care își pun în valoare calitățile, care ”arată cu degetul” lucrurile frumoase, pentru care noi trebuie să fim recunoscători. Doar așa și cei din străinătate pot să ne vadă exact cum suntem, un oraș în continuă dezvoltare, cu oameni implicați și dornici să mai facă ceva pentru ei și pentru ceilalți.”, a trasmis Lucian Micu, primarul Municipiului Roman.

 

Sursă foto: facebook

 

La final, cei 324 de elevi și 174 de profesori coordonatori au fost reconpensați cu premii în bani.

 

În perioada 13 mai – 21 mai 2019 la Roman vor avea loc numeroase manifestări cultural-artistice, cu ocazia Zilelor municipiului Roman. Anul acesta, manifestarea a ajuns la cea de-a X-a ediție. Programul Zilelor municipiului Roman, aici

 

 

Jurnal de Neamț


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *