Constanțiu I,  împărat al Imperiului Roman de Apus

Gaius Flavius Valerius Constantius (n. 250 d.Hr., Dardania, Prefectura pretoriană Illyricum, Imperiul Roman – d. 25 iulie 306 d.Hr., Eboracum, Britannia) a fost împărat al Imperiului Roman de Apus între anii 305 și 306. Este cunoscut și sub numele de Constanțiu I sau Constantius Chlorus, supranume provenit din grecescul chloros („cel palid”). A fost tatăl împăratului Constantin cel Mare.

Constanțiu s-a născut într-o familie de origine modestă din Illyria și a urmat o carieră militară remarcabilă. Datorită calităților sale de comandant, a ajuns prefect al pretoriului, iar la 1 martie 293 a fost numit Caesar în cadrul primei tetrarhii, sub autoritatea lui Maximian. În această funcție a administrat provinciile Gallia, Hispania și Britannia.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantius_I#/media/Fișier:Const.chlorus01_pushkin.jpg

S-a remarcat ca un general energic și capabil. În anul 294 l-a învins pe uzurpatorul Allectus, punând capăt secesiunii Britanniei și restabilind autoritatea romană asupra insulei. Ulterior, în anul 298, a respins incursiunile francilor și ale alamanilor de-a lungul frontierei Rinului, consolidând apărarea Imperiului în această regiune.

La 1 mai 305, odată cu instaurarea celei de-a doua tetrarhii, Constanțiu a fost proclamat Augustus al Occidentului. Domnia sa a fost însă de scurtă durată, deoarece a murit la 25 iulie 306, la Eboracum (actualul York). După moartea sa, armata l-a proclamat împărat pe fiul său, Constantin, care avea să devină unul dintre cei mai importanți conducători ai Imperiului Roman.