Current track

Title

Artist


Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială a pus la dispoziția refugiaților ucraineni un avion cu destinația Frankfurt(Foto)

#Postat de on martie 17, 2022

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț, cu ajutorul Refugees.ro a pus la dispoziția refugiaților ucraineni un avion care va decola vineri 18 martie la ora 14.00 cu destinația Frankfurt-Germania. Ucrainenii au fost aduși din Vama Siret de voluntarii fundației cu un autocar pus la dispoziție de Adrian Niță, prefectul județului Neamț. „Grație Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială iată că 183 de persoane vor beneficia de un transport gratuit cu avionul de la Iași spre Frankfurt, 62 dintre acestea sunt cazați azi la Piatra Neamț tot prin grija acestei fundații. Solidaritatea, resursele și bunăvoință alocate de către Alexandru Panait si părintele Petru Munteanu, care iată că astăzi a mers dincolo de granițe cu membrii fundației și a reușit să aducă copii cu mame și să le faciliteze acest transport până în Frankfurt unde vor fi așteptați deasemenea pentru a li se pregăti acomodarea acolo și nu vor fi lăsați la voia întâmplării. Fapte minunate care ne demonstrează că atunci când primim în sufletul nostru putem găsi bunătatea și iubirea față de oameni”, ne-a spus prefectul Adrian Niță.

Părintele Petru Munteanu, directorul Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială alături de voluntarii fundației au ca ucrainenii să ajungă în siguranță la locul de cazare din Piatra Neamț unde vor fi găzduiți pe parcursul nopții. „Până acum este foarte bine și nădăjduim ca și de acum să fie la fel. Toate acțiunile fundației se desfășoară cu ajutorul voluntarilor, într-un mod constant, uneori discret pentru toate aceste proiecte pe care fundația le desfășoară. Printr-un parteneriat pe care îl avem cu persoane fizice din Germania și Elveția am desfășurat o strângere de fonduri iată am reușit noi ca fundație care vom plăti această cursă să susținem un număr de 183 de refugiați din Ucraina să poată să ajungă în orașul Frankfurt”, ne-a declarat părintele Petru Munteanu.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *