Current track

Title

Artist


Fugind din calea războiului o familie din Ucraina a avut un accident la Dulcești (Foto)

#Postat de on februarie 26, 2022

Fugind din calea războiului o familie din Ucraina a avut un accident la Dulcesti. Șoferița ( mama, 47 ani) era cu băiatul mai mare (25 ani), nora(20 ani) și alți 3 copii ( fetițe de 15 și 7 ani și un băiețel de 4 ani). Astfel, astăzi, 26 februarie, în jurul orei 06.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15.

Sursa foto: Facebook

„Din primele cercetări a reieșit că în timp ce o femeie, de 45 de ani, cetățean ucrainean, conducea un autoturism pe Drumul Național 15, în localitatea Dulcești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a intrat într-un capăt de pod. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătoarei auto. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Neamț

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier. Ocupanții mașinii au ajuns la Spitalul Municipal Roman unde primesc îngrijiri medicale.

Prefectul Adrian Niță a gestionat încă de la început evenimentul. „În această dimineață, la ora 6:30, o familie din Ucraina a suferit un accident rutier pe raza județului nostru. Șoferița – mama de 47 ani, împreună cu cei 4 copii, băiatul de 25 de ani, două fetițe de 15 și 7 ani și un băiețel de 4 ani, precum și nora acesteia – 22 de ani, sunt bine, singura persoana cu leziuni fiind mama copiilor.Obosită după multe ore de condus noaptea, aceasta a ațipit și a pierdut controlul volanului, intrând într-un cap de pod. Am fost încă de la ora 7 la spital și la sediul Poliției municipiului Roman. În urma consultațiilor a reieșit că victima a suferit doar o fractură la nivelul antebrațului stâng. Copiii sunt bine și de la ora 9 au fost cazați la Hotelul Royal din municipiul Roman, prin bunăvoința patronului, având la dispoziție toate condițiile necesare, gratuit. Epava autoturismului a fost ridicată și se află în custodia poliției, care a avut grijă ca toate bunurile pasagerilor să ajungă la aceștia. Încă de zilele trecute, printre celelalte măsuri luate în contextul actual, am identificat mai mulți medici vorbitori de limba rusă care să faciliteze comunicarea tocmai în astfel de situații. La Roman sunt 2 medici, la Târgu Neamț – 4 medici, la SAJ (ambulanță) – 1 medic, iar la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – 15 medici, toți vorbitori de limbă rusă, gata să ajute în caz de nevoie. Astăzi, la Roman, doamna doctor Aliona Botez, care era de gardă, a fost cea care a facilitat comunicarea cu victima. Îi mulțumesc pentru efortul său, așa cum le mulțumesc tuturor celor implicați în orice caz care are legătură cu războiul din Ucraina și ne privește pe noi în mod direct! Am luat legătura și cu reprezentanții firmei Autonom, care și-au arătat disponibilitatea pentru a-i transporta pe cei 6 cetățeni ucraineni la destinație, gratuit, atunci când va fi posibil. Oameni buni, vă mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce faceți, ca să ajutăm semeni nevinovați să iasă din coșmarul în care au fost prinși. În astfel de momente, omenia este trăsătura care trebuie să ne caracterizeze! Înainte de orice, trebuie să fim oameni! Respect!”, transmite Adrian Niță, prefectul județului Neamț.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *