Current track

Title

Artist


(Foto)Primele teste COVID-19 au fost efectuate de spitalul bârlădean

#Postat de on aprilie 17, 2020

(Foto)Primele teste COVID-19 au fost efectuate de spitalul bârlădean

Vești bune! Datorită donației făcute de omul de afaceri Constantin Duluțe,astăzi au fost efectuate primele teste angajaților de la ATI din cadrul spitalului de urgență “ Elena Beldiman”.

 

Primul aparat Real Time PCR, folosit pentru diagnosticarea COVID-19, a ajuns la Spitalul de Urgență “ Elena Beldiman” din Bârlad.

Astfel, unitatea medicală de urgență poate să prelucreze teste pentru identificarea persoanelor infectate cu coronavirus. Donația a fost făcută de omul de afaceri Constantin Duluțe, iar primii angajați testați au fost cei din secția ATI.

Conducerea unității a înaintat o adresă la minister pentru a fi incluși în programul național,decizia urmând să apară în Monitorul Oficial de săptămâna viitoare.

UPDATE: “Mulțumim domnului Constantin Duluțe pentru implicarea constantă în sprijinul Spitalului Municipal de Urgență “Elena Beldiman”. Datorită domnului Constantin Duluțe spitalul nostru are începand de astăzi sistemul RT-PCR pentru confirmarea coronavirusului ce include pe lângă aparatura necesare, 1000 de kituri de extragere a ADN-ului și 1000 de kituri pentru RT-PCR. În mai puțin de 3 săptamani am reușit să avem un Laborator de biologie moleculară, nivel de biosiguranță 3. Acest succes este rezultatul unei excelente colaborări între spital, domnul Primar Dumitru Boroș și Consiliul Local Bârlad, care au înțeles necesitatea acordării unui sprijin financiar pentru construcția, amenajarea și dotarea acestui laborator. Cu toții depunem eforturi susținute pentru a fi alaturi de populatia din Bârlad și împrejurimi pentru a putea depăși efectele pandemiei! Ca rezultat al bunătății, perseverenței și a muncii depuse, astazi avem un rezultat extraordinar, vom începe testarea pentru SARS-Cov-2 utilizand sistemul primit prin Fundația Constantin Duluțe! Astăzi am efectuat primele teste recoltate de la personalul medical din prima linie care ingrijesc pacienți confirmați cu COVID, teste lucrate de personalul medical din laboratorul nostru sub atenta supraveghere a unor specialisti din Iasi. Mulțumim tuturor celor implicați! Mulțumim pentru minunea din Săptămâna Mare!” a transmis conducerea spitalului.
Cristina Rădulescu

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *