Current track

Title

Artist


(FOTO) Amenzi și petreceri întrerupte de poliție, pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva noului coronavirus

#Postat de on ianuarie 31, 2021

Sâmbătă 30 ianuarie, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat (aniversare) în incinta unui local public din Tîrgu Neamț. Cu ocazia deplasării la fața locului, evenimentul a fost întrerupt de forțele de ordine, administratorul localului public fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei. De asemenea, la aceeași dată, în jurul orei 24.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat, în incinta unui local public din Piatra Neamț. Au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55/2020, în valoare de 750 de lei, urmând ca și față de administratorul societății comerciale să fie luată măsura sancționării contravenționale.

FOTO

SURSA FOTO: IPJ NEAMȚ

Aducem în atenția cetățenilor faptul că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.” se precizează în comunicatul IPJ Neamț.

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 100 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, la operatorii economici, dar şi în mijloacele de transport persoane.

Au fost organizate 9 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 56 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 49 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.228 de persoane.

Echipele de control au depistat 75 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020.

De asemenea, o sancțiune contravențională a fost aplicată unei persoane fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 6.700 de lei.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.” precizează IPJ Neamț.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *