Femeie care încerca să stingă incendiul până la sosirea pompierilor s-a ales cu arsuri pe corp
#Postat de ASM Agency on aprilie 22, 2019
Femeie care încerca să stingă incendiul până la sosirea pompierilor s-a ales cu arsuri pe corp
Duminică, 21.04.2019, la ora 15:27, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuință particulară din localitatea Tazlău, comuna Tazlău.
La locul indicat s-au deplasat două echipaje de pompieri militari de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD și serviciul voluntar al comunei cu autospeciala din dotare. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul care se manifesta în interiorul și la acoperișul locuinței.
În urma incendiului au ars: mobilierul din bucătărie și o cameră, aproximativ 18mp. planșeu șipcă lut, 25 mp. acoperi din draniță acoperit cu plăci azbociment și două ferestre.
O persoană de sex feminin a suferit arsuri de gradul I la o ureche în timp ce încerca să stingă incendiul până la sosirea forțelor de intervenție. Acesteia i-a fost acordat primul ajutor medical și a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,mod greșit de aprindere a focului”.
Jurnal FM 