Campania „FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, inițiată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a ajuns în Piatra-Neamț și a reunit, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, peste 1000 de elevi. Evenimentul a avut la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra Neamț.

”A avut loc un eveniment deosebit, organizat de Ministerul Familiei, o caravană pentru informarea copiilor, a tinerei generații, privind riscul consumului de droguri. Proiectul s-a numit Fără Bariere, tot adevărul despre droguri, proiect pe care Inspectoratul Școlar Județean Neamț l-a sprijinit într-o totul, informând cadrele didactice și elevii că pot beneficia de informații direct de la tinerii, care, să spunem așa, au ieșit din Iad și care pot depune mărturie despre cât este de riscant, de nociv consumul de substanțe. Am avut bucuria de a avea drept musafiri peste o mie de elevi, peste 50 de cadre didactice implicate, colegi de la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, unde am dezbătut problema consumului de droguri, dincolo de tot ceea ce se vede și dincolo de tot ceea ce se poate spune. Atunci când în fața tinerilor vin foști consumatori, care s-au recuperat și care pot face diferența între Rai și Iad, impactul este cu mult mai mare. Întrebările care au venit din sală, de la tinerii care au fost spectatori, au arătat setea de cunoaștere pe care tinerii de astăzi o au. Ei știu, aud, că nu e bine, că nu e voie, dar nu știu cum se poate schimba viața într-o clipă. Ei au putut să vadă vieți reale, probleme reale, zbateri ale tinerilor și ale familiilor acestor tineri și au înțeles că, dincolo de toate, drogurile schimbă totul”, a spus Steluța Postolică, inspector școlar.

Numărul mare de participanți a demonstrat că acțiunile de prevenție privind consumul de droguri sunt esențiale pentru generația actuală, vitale pentru dezvoltarea socială a elevilor, de mare interes pentru integritatea tinerilor.
”Cred că cel mai important este ca elevul să anunțe oamenii care îi sunt alături, pentru că întotdeauna părinții, profesorii și cei care cu adevăraț țin la tine te vor ajuta să alegi calea cea mai bună pentru tine. Și sunt convins că, dacă aceste lucruri sunt anunțate, sunt spuse, cu siguranță se vor lua și niște măsuri, pentru că, înainte de toate, părinții și profesorii ne doresc nouă elevilor cel mai mult binele. Anunțând aceste lucruri, putem lua măsuri pentru a-i ajuta, pentru că, înainte de toate, vrem să-i ajutăm”, a declarat Eduard Dumitraș, vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor Neamț, elev în clasa XI-a.