
Datele prezentate de Liga Studenților Români în Străinatate și de alte organizații neguvernamentale ne arată că numarul celor care pleacă crește cu 5% până la 20% în fiecare an.
Majoritatea aleg să nu se mai întoarcă în țară la finalizarea studiilor. Acest exod al creierelor este strâns legat de calitatea studiilor din România, de metodele de predare, de perspectiva limitată pe care o au pentru a profesa.
România își pierde astăzi talentele și profesioniștii încă dinainte de formarea lor.
Înainte de toate, eu cred că trebuie să ne răspundem sincer la niște întrebări. De ce pleacă atât de multi tineri? De ce nu se mai întorc?
„Din punctul meu de vedere, singura opțiune realistă pe care o avem în acest moment pentru a repatria o parte dintre acești tineri este de a recunoaște fenomenul și de a crea un sistem de burse pentru o parte dintre aceștia.
În perioada următoare mă voi ocupa de această temă și vă invit să îmi comunicați ideile voastre despre acest proiect”, scrie într-o postare pe pagina de Facebook Mara Mareș, Consilier de Stat în Cancelaria Prim Ministrului Florin Câțu.
Stiripesurse.ro