Exercițiu, cutremur în Vrancea de 7,4 grade
#Postat de JurnalFM on aprilie 27, 2023
Cutremur de 7,4 grade pe scara RICHTER, cu o durată de 15 secunde, manifestându-se în zona de NE a Moldovei cu intensități între 6,8 – 7,2 pe scara MSK. Pe teritoriul județului Neamț, ca urmare a producerii cutremurului, au rezultat numeroase pierderi și distrugeri. Au fost afectate clădiri de locuit, căi de comunicații rutiere și feroviare, conducte de gaze naturale, apă, rețele electrice și telefonice și s-au produs incendii. Astfel, au fost puse în aplicare măsurile specifice în cazul producerii unor astfel de situații. Din fericire, situația a fost ipotetică, fiind un exercițiu al pompierilor militari în zona orașului Târgu Neamț.

Sursa: I.S.U. Neamț

Conform scenariului, subunitățile de intervenție au constituit modulele specializate de răspuns pentru acest tip de situație de urgență și au început recunoașterea în teren. ”Pe raza orașului Târgu Neamț, seismul a produs avarierea rețelelor energetice și telefonice prin punerea la pământ a stâlpilor din zona centru a orașului și avarii la operatorul economic Euroforest Exim situat pe str. Castanilor. ”La sosirea forțelor de intervenție la locul evenimentului, clădirea Euroforest Exim a fost avariată, ca urmare a seismului produs, fiind surprinse persoane în obiectiv. Au fost suplimentate forțe de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț și au fost solicite în sprijin forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentele de Pompieri Roman și Piatra Neamț. Imediat a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție, doar în cea ce privește partea de flux informațional. În urma căutărilor, au fost identificate 9 victime blocate sub dărâmături. Acestea au fost evacuate în punctul de adunare răniți amplasat în exteriorul obiectivului, iar de aici au fost transportate cu ambulanțele către unitățile spitalicești. O persoană din cadrul obiectivului nu a fost găsită, fiind necesară căutarea acesteia cu ajutorul echipei canine. Pe timpul intervenției, echipa de căutare-salvare a descoperit un element de muniție neexplodată. Având în vedere acest aspect, a fost solicitată echipa pirotehnică în vederea identificării și asanării terenului”, așa a arătat exercițiul pompierilor militari de astăzi.


La exercițiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a participat cu forțe și mijloace de la detașamentele de pompieri Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț, 7 autospeciale pentru stingere, 6 ambulanțe SMURD – 3 EPA, 1 TIM și 2 ATPVM, 1 autospecială de descarcerare ușoară cu modul URSU – cu materialele sanitare necesare punerii în aplicare a Planului Roșu de Intervenție, 1 modul căutare-salvare, 1 APiro – mașină pentru intervenții pirotehnice, 1 modul MULTIRISC, 1 container EIP, 1 autospecială pentru descarcerare, o autospecială complexă pentru intervenție, două microbuze și 5 autoturisme de serviciu cu 58 de cadre militare); SVSU Târgu Neamț
Jurnal FM 
Irina Giușcă On aprilie 27, 2023 at 9:35 pm
Wow