Current track

Title

Artist


Excelență în educația vasluiană

#Postat de on aprilie 25, 2019

Excelență în educația vasluiană

„Suntem ceea ce facem în mod repetat; prin urmare, excelența nu este un act singular, ci un obicei”.

Aristotel

Trăim într-o lume bazată pe competiţie şi eficienţă, a cărei forţă constă în cunoaştere și al cărei element fundamental îl constituie creativitatea, o condiţie esențială a calităţii educaţiei, una dintre premisele esenţiale ale performanţei.

Performanța în educație se obține greu, dar trebuie să fie un obiectiv esențial, iar existența mea ca profesor, și acum ca inspector școlar general, este indisolubil legată de școală, de studiu și de cunoaștere.

În perioada septembrie 2015-martie 2019 s-a acordat o atenţie deosebită selectării şi pregătirii elevilor pentru olimpiade şi concursuri şcolare, la toate disciplinele de studiu precum şi la concursurile extraşcolare. Rezultatele obţinute de elevii vasluieni la aceste competiţii au fost remarcabile.

În anul școlar 2015-2016, elevii vasluieni au obținut 100 de premii și mențiuni la etapele naționale și internaționale ale concursurilor și olimpiadelor școlare.

Județul Vaslui, prin reprezentanții săi, elevi de nota zece au adus numeroase premii. Astfel:
Popa Andrei – Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, medalie de argint – Balcanics European Olympiad in Informatics 2016, Nicosia, Cipru
Medalie de Argint – International Olympiad in Informatics 2016, Kayan, Republica Rusă

Calificare participare International Tournament in Informatics–Shumen, Bulgaria (noiembrie 2016)

Chiriac Andrei – Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui

Medalie de Bronz – Central European Olympiad in Informatics 2016, Piatra Neamţ România

Dezső Alexandra – Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui

Premiul al II-lea – Olimpiada Internaţională de Neoelenă

În perioada 18-22 aprilie 2016 s-a desfăşurat la Bârlad, în conformitate cu calendarul Concursurilor naţionale şcolare finanţate de către M.E.N.C.S. nr. 27.487/12.02.2016, etapa naţională a Olimpiadei la disciplinele din aria curriculară „Tehnologii” – domeniul Industrie textilă și pielărie, clasele a XI-a și a XII-a. Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a monitorizat organizarea și desfășurarea etapelor olimpiadei, prin asigurarea prezenței în Comisia centrală de organizare şi evaluare a cadrului didactic universitar, în persoana doamnei conf.univ. dr. ing. Ursache Mariana de la Facultatea de Textile, Pielarie si Management Industrial din Iași, asigurarea condiţiilor pentru desfăşurarea probelor teoretice şi practice, premierea participanților. La proba scrisă au participat un număr de 41 de elevi din care, 21 elevi de clasa a XI-a și 20 elevi de clasa a XII-a. Pe durata desfășurării olimpiadei, în timpul liber, elevii au participat la diverse activităţi educative. La festivităţile de deschidere şi de premiere au participat membrii Comisiei Centrale, elevii și profesorii însoțitori, reprezentanți ai ISJ Vaslui și invitați din partea oficialităţilor locale, elevi ai celor două instituții organizatoare, părinţi, sponsori, reprezentaţi ai societăţilor comerciale și a instituţiilor cu care conducerea celor două licee întreţine relaţii de parteneriat.

În anul școlar 2016-2017, elevii vasluieni au obținut 115 premii și mențiuni la etapele naționale și internaționale ale concursurilor și olimpiadelor școlare.

În anul şcolar 2016-2017, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a coordonat organizarea și derularea a două olimpiade naționale. În perioada 27-30 aprilie 2017, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a găzduit etapa naţională a Olimpiadei Interdisciplinare Ştiinţele Pământului aflată la ediţia a-XXI-a. Cu sprijinul unui număr însemnat de reprezentanți ai autorităților locale, corpului de inspectori de la IŞJ Vaslui, directori, cadre didactice, și alte categorii de personal s-a asigurat calitatea și performanța în comisii de elaborare a subiectelor de la probele practice şi teoretice scrise, securitatea și siguranța participanților. În total au fost prezenţi 200 participanţi din care 120 de elevi, din 37 de judeţe, însoţiţi de profesori delegaţi şi 43 de membri în Comisia centrală. Festivitățile de deschidere şi premiere, însoţite de momente artistice oferite de elevii de la Palatul Copiilor Vaslui, Ansamblurile de dansuri şi melodii populare din satele Târzii şi Alexandru Vlahuţă, precum şi de ansamblul de dansuri moderne de la Clubul Elevilor din Bârlad s-au desfăşurat la Casa de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui. Din cele 20 de premii şi menţiuni acordate de MEN, o menţiune a fost obţinută de elevul Sîmbotin F. Vlad Gabriel, din clasa a XII-a de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui. Acelaşi elev a abţinut şi premiul special pentru cea mai bună teză la biologie. Premiile pecial, în bani, pentru cea mai bună teză la fizică, chimie, biologie, geografie au fost oferite de asociaţiile profesorilor de fizică, chimie, biologie şi geografie din judeţul Vaslui.

În perioada 21-25 aprilie 2017 Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a monitorizat organizarea etapei naţionale a Olimpiadei Naţionale de limba rusă – limbă modernă, desfășurată în conformitate cu calendarul Concursurilor naţionale şcolare finanţate de către M.E.N. nr. 27084./27.02.2017. În total au fost prezenți aproximativ 200 de participanți, elevi și profesori însoțitori din întreaga țară, iar ca invitat special, directorul Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură din Bucureşti, doamna Natalia Muzhennikova.

În anul școlar 2016-2017 Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a organizat Concursul naţional de comunicări ştiinţifice pentru elevii din clasele cu  profil tehnic „Edmond Nicolau”, conform Calendarului Concursurilor Naţionale Şcolare organizate în anul şcolar 2016-2017, fără  finanţare desfășurat la Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui. În cadrul acestui concurs au participat 108 cadre didactice cu 94 lucrări de specialitate şi 121 elevi înscrişi cu 80 lucrări la secțiunea „Creativitate elevi” din care 57 lucrari cu participare directă din județul Vaslui și din județele Iași, Galați, Neamț, Bihor, Alba, Vâlcea, Cluj, Mureş, Satu Mare, Mehedinţ, Timiş.
În anul școlar 2017-2018, elevii vasluieni au obținut 105 premii și mențiuni la etapele naționale și internaționale ale concursurilor și olimpiadelor școlare.

Premii/ participări la etapele internaționale

Ralea Adelina Ioana – Colegiul National „Cuza Vodă” Huşi

Menţiune – Olimpiada Internaţională de Limba Franceză, Aghveran, Armenia

Şuşnea Irina Demetra – Colegiul Naţional „Gh. Roşca Codreanu” Bârlad

Menţiune – Olimpiada Internaţională de Limba Rusă, Moscova.

În perioada 11-13 mai 2018 s-a desfăşurat la Vaslui, în conformitate cu precizările cuprinse în calendarul Olimpiadelor naţionale şcolare pentru anul şcolar 2017-2018, aprobat prin Nota M.E.N. Nr. 24981/22.01.2018 şi în calendarul Concursurilor naţionale şcolare finanţate de către M.E.N., etapa naţională a Olimpiadei de Lingvistică „Solomon Marcus”. În total au fost prezenţi 300 de participanţi dintre care 207 elevi, din toate județele țării, însoţiţi de 43 de profesori delegaţi şi 25 de membri în Comisia Centrală. Au participat și elevi de la Liceul „Prometeu Prim” din Chișinău, Republica Moldova. Cu sprijinul unui număr însemnat de reprezentanți ai autorităților locale, corpului de inspectori de la IŞJ Vaslui, directori, cadre didactice și alte categorii de personal s-a asigurat calitatea și performanța în comisii de elaborare a subiectelor, securitatea și siguranța participanților.

În vederea stimulării creșterii performanțelor școlare s-au realizat o serie de demersuri pentru a convinge autoritățile locale că investiția în educație este cea mai sigură și eficientă cale de dezvoltare. Astfel, în această perioadă s-au acordat burse de performanță, burse de merit și burse de studiu.

Cristina Rădulescu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *