Eveniment de top organizat de muzeul bârlădean
Centrul de Informare Europe Direct Vaslui, Consiliul Judeţean Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad și Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad, vă invită duminică, 14 iulie, ora 11, la “Ziua Porților Deschise”.
În deschiderea evenimentului publicul iubitor de artă este invitat să participe la vernisarea unei expoziții inedite, cu lucrări semnate de inegalabila artistă Cela Neamțu.
Aceasta ne propune, spre vizionare, o interesantă colecție de cămăși (ii) românești, din toate ţinuturile țării, extraordinare creații ale geniului românesc.
Proiectul domniei sale a pornit de la moștenirea unor petece din pânzeturi rămase de la una dintre artistele care au scos la lumină unicitatea portului nostru tradiţional, Lena Constante.
Cela Neamţu „a fructificat acest dar de nepreţuit l-a relevat printr-un laborios şi ingenios demers artistic, într-o rapsodică înlănţuire, întregul şi largul ambitus de frumuseţe. A colat iscusit şi cu inspiraţie petecele într-un proces reconstructiv”.
Reconstituirea celor 40 de cămăşi, părți ale costumului popular femeiesc, din toate colţurile României, din Muscel, Sălaj, Târnave, Romanaţi, Bucovina şi din multe alte locuri, e făcută în respectul deplin al autenticităţii.
În completarea colecției de cămăși (ii) artista ne invită să vizionăm și câteva tapiserii care practic se armonizează cu ambientul creat de inedita colecție de ii. Este lucru bine cunoscut că artista este una dintre personalităţile cele mai importante ale artei contemporane româneşti în domeniul tapiseriei.
În cele peste cinci decenii de activitate a participat la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale de presigiu, a avut expoziţii personale în mari muzee şi galerii din ţară şi din străinătate. Operele ei figurează în colecţii de stat şi particulare de prestigiu din întreaga lume.
Cristina Rădulescu