Current track

Title

Artist


Evaluarea activității Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui în anul 2023 (foto)

#Postat de on martie 13, 2024

Evaluarea activității Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui în anul 2023 – în anul 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a desfășurat o serie de activități menite să îndeplinească obiectivele stabilite la nivelul Poliției Române.

Aceste obiective au vizat asigurarea resurselor umane, materiale, financiare și informaționale necesare dezvoltării și menținerii capacității operaționale a Poliției, precum și creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni.

Obiectivul general a fost siguranța cetățeanului.

Pentru atingerea acestui obiectiv, s-au desfășurat activități importante în colaborare cu alte instituții ale statului, cum ar fi Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui.

De asemenea, în anul 2023, au avut loc 23 de activități de instruire a polițiștilor în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu în regim defensiv și prioritar. De asemenea, au fost organizate 54 de ședințe de tragere și s-a derulat instruirea în alte domenii relevante.

Aceste eforturi au contribuit la menținerea ordinii și siguranței publice în județul Vaslui.

„Resursele logistice

Au fost efectuate lucrări de întreţinere şi reparaţii în antrepriză şi regie proprie în valoare de 25.891 de lei și s-au decontat lucrări de reparație la 4 imobile, în valoare de 505.366 de lei.

Totodată, au fost decontate lucrări privind furnizarea și montarea a 5 ansambluri modulare, achiziționate pentru funcționarea a 5 posturi de poliție rurală, în valoare totală de 682.822 de lei și au fost contractate servicii de proiectare “Sediu arest suprateran și spații administrative I.P.J. Vaslui”, în valoare de 150.941 de lei;

 

ACCESAREA FONDURILOR EXTERNE NERAMBURSABILE

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au fost implementate două proiecte realizate în parteneriat cu Republica Moldova, și anume:

THOR – Cooperare Regională pentru Prevenirea și Combaterea Criminalității Transfrontaliere România-Moldova (pentru reabilitarea sediului Poliției Orașului Murgeni). La sfârșitul anului 2023, execuția bugetară pe proiectul THOR este de 1.928.216,20 lei (100% din valoarea proiectului);

PATROL – Dezvoltarea conceptului de patrulare comună în zona de frontieră Republica Moldova – România (achiziționarea de echipamente pe linie rutieră). Execuția bugetară este de 616.581,96 lei (100% din valoarea acestuia).

          Totodată, au fost semnate 2 acorduri de finanțare în care I.P.J. Vaslui are calitatea de lider de proiect, respectiv:

„Weapons and ammunition trafficking in SEE, finanțarea alocată I.P.J. Vaslui fiind de 35.849 de euro, fondurile urmând a fi folosite pentru achiziționarea unui detector de metale cu scaner 3 D;

,,Combating illicit trafficking on firearms and ammunition in the South-Eastern Europe region”, finanțarea alocată I.P.J. Vaslui fiind de 29.960 de euro, fonduri ce vor fi folosite la achiziționarea unui kit cronograf balistic.

 

Prevenirea criminalității

Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii a iniţiat şi coordonat activități de pregătire antiinfracţională ce au vizat categoriile cu un grad ridicat de risc de victimizare (minori, tineri, femei şi bătrâni), cooperând cu structurile M.A.I. din județul Vaslui, unităţile de învăţământ, autorităţile publice locale, organisme de protecţie a copilului şi mass-media.

Au fost elaborate și implementate 3 programe locale de prevenire a criminalității și 352 de activități pe linia informării antiinfracționale și antivictimale pentru toate tipurile de infracțiuni abordate, iar numărul total al beneficiarilor din activitățile de prevenire este de peste 14.180 de persoane, 209 dintre acestea au fost derulate în colaborare cu unități de învățământ și ocrotire, principalii beneficiari fiind elevii, profesorii și părinții.

În cadrul programelor, proiectelor și campaniilor desfășurate, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au beneficiat de sprijinul a 147 de parteneri (instituții publice locale, ONG-uri, parteneri privați, etc).”

Sursa: I.PJ. Vaslui/13 martie 2024

103 Comunicat IPJ Vaslui 13 mar 2024 Evaluarea activitatii 2023

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *