Enrico Fermi, fizician italian

Enrico Fermi (n. 29 septembrie 1901, Roma, Italia – d. 28 noiembrie 1954, Chicago, SUA) a fost un om de știință american de origine italiană, considerat unul dintre arhitecții erei nucleare. A realizat contribuții remarcabile în fizică, printre care dezvoltarea statisticilor Fermi-Dirac, clarificarea fenomenelor subatomice, studierea transformărilor nucleare induse de neutroni și conducerea primei reacții nucleare în lanț bazate pe fisiune. Premiat cu Nobelul pentru Fizică în 1938, în onoarea sa, premiul „Enrico Fermi” și laboratorul Fermilab din Illinois îi poartă numele, alături de elementul chimic fermiul (elementul 100).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Enrico_Fermi#/media/Fi%C8%99ier:Enrico_Fermi_1943-49.jpg

Tatăl său, Alberto, era inspector al căilor ferate, iar mama, Ida de Gattis, profesoară. În 1918, Fermi a obținut o bursă la Scuola Normale Superiore din Pisa, unde s-a remarcat prin cunoștințele sale vaste de fizică. După doctoratul obținut în 1922, a studiat în Germania cu Max Born și în Olanda cu Paul Ehrenfest.

Revenind în Italia, în 1924 a devenit lector la Universitatea din Florența. Cercetările sale inițiale au abordat relativitatea generală și mecanica cuantică. Împreună cu P.A.M. Dirac, Fermi a dezvoltat statistica Fermi-Dirac, esențială pentru descrierea particulelor subatomice, precum electronii și protonii, cunoscute acum drept fermioni. Acest succes i-a adus în 1927 un post la Universitatea din Roma, unde a format o echipă de fizicieni promițători.

În anii ’30, Fermi a contribuit la teoria dezintegrării beta, fundamentând înțelegerea forței slabe. De asemenea, a experimentat bombardarea elementelor cu neutroni, descoperind că neutronii încetiniți sunt mai eficienți, o descoperire crucială în fizica nucleară.

Nemulțumit de politica fascistă a Italiei, Fermi s-a mutat în SUA în 1938, după primirea Premiului Nobel. Aici, la Universitatea Columbia, a continuat cercetările asupra fisiunii nucleare, participând ulterior la Proiectul Manhattan. În 1942, sub conducerea sa, a fost realizată prima reacție nucleară controlată, un moment definitoriu pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare și a armelor atomice.

După război, Fermi a lucrat la Universitatea din Chicago, dedicându-se fizicii particulelor și influențând generații de fizicieni. Printre preocupările sale ulterioare s-a numărat Paradoxul Fermi, privind lipsa detectării civilizațiilor extraterestre, pe care îl lega de posibilitatea autodistrugerii nucleare a civilizațiilor avansate.

Fermi rămâne o figură emblematică a științei moderne, cu contribuții care au revoluționat fizica și au modelat era nucleară.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Enrico-Fermi