Current track

Title

Artist


Cornel Regman, critic și istoric literar, redactor român

#Postat de on noiembrie 28, 2025

Cornel Regman (28 noiembrie 1919, comuna Daneș, județul interbelic Mureș – 14 iulie 1999, București) a fost critic și istoric literar, redactor, cercetător științific, precum și profesor de liceu și universitar.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-write-calligraphy-6200263/

Sursa foto: https://scoalacornelregman.ro
După absolvirea liceului din Cluj, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității „Regele Ferdinand” din Cluj, mutată temporar la Sibiu în timpul războiului, terminând studiile în 1942. În 1973 și-a susținut doctoratul în filologie cu teza Agârbiceanu și demonii.

La finalizarea studiilor, a activat ca profesor de liceu la Cluj, apoi ca redactor al revistei Steaua, cercetător la Institutul de Lingvistică din București și conferențiar la Catedra de Literatură Română a Institutului Pedagogic din Constanța.

A fost membru al Cercului literar de la Sibiu, alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, Ștefan Aug. Doinaș, Nicolae Balotă, Ion D. Sârbu și Ioanichie Olteanu. De-a lungul carierei a fost redactor la ESPLA, colaborator la Viața românească și Tomis, unde a semnat cronici literare. În anii 1949–1956 a publicat sub pseudonimul Dan Costa.
A fost căsătorit cu Zorina, împreună având un fiu, Ștefăniță. Gimnaziul din comuna natală îi poartă numele, iar el este înmormântat tot acolo.

Volume publicate

  • Confluențe literare (1966)
  • Cărți, autori, tendințe (1968)
  • Cică niște cronicari… (1970)
  • Selecție din selecție (1972)
  • Colocvial (1976)
  • Explorări în actualitatea imediată (1978)
  • Noi explorări critice (1982)
  • De la imperfect la mai puțin ca perfect (1987)
  • Nu numai despre critici (1990)
  • Agârbiceanu și demonii. Studii de tipologie literară (1973; ed. a II-a, 2001)
  • Ion Creangă. O biografie a operei (1997)
  • Reflexii și reflexe. Aforisme vesele și triste (1997, ed. Jurnalul Literar; redactor)
  • Patru decenii de proză literară românească (2004, ediție îngrijită de Ștefăniță Regman)

Premii și distincții

  • Premiul revistei Familia pentru Cărți, autori, tendințe (1968)
  • Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Colocvial (1976)
  • Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române pentru Nu numai despre critici (1990)
  • Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru Ion Creangă. O biografie a operei (1995)
  • Premiul Uniunii Scriitorilor și premiul secției „Critică și istorie literară” pentru Dinspre „Cercul Literar” spre „Optzeciști” (1998)
  • Premiul special pentru întreaga activitate la „Colocviile tomitane”, Constanța (1998)
  • Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor (1998).

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *