Elevii care frecventează Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad vor beneficia de condiții mai bune de studiu grație unei table interactive ce a fost achiziționată de curând (foto)
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 11, 2023
Elevii care frecventează Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad vor beneficia de condiții mai bune de studiu grație unei table interactive ce a fost achiziționată de curând.

Este vorba despre o tablă interactivă ce a fost montată în Laboratorul Servicii și care costă 1.000 de euro, banii fiind câștigați în luna iulie, în urma unui concurs de proiecte organizat, lunar, în cadrul programului Start ONG.

Elevii care frecventează Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt elevii de la profilul Servicii (Economie, Comerț și Turism), dar și ceilalți elevi ai liceului care vor participa la diferite activități desfășurate în laborator. „Modernizarea serviciilor educaționale furnizate de școala noastră este o prioritate pentru noi, deoarece dorim să fim în pas cu noul și, astfel, informația transmisă vouă, dragi elevi, să fie actuală, atractivă și antrenantă”, spune profesorul Costel-Eugen Pascaru, directorul instituției liceale.
Alte articole: https://jurnalfm.ro/muzeul-vasile-parvan-barlad-organizeaza-o-noua-conferinta/
Jurnal FM 