Elena Vianu, istorică a literaturii, traducătoare și pictoriță română

Elena Vianu (n. 5/17 noiembrie 1911, București – d. 4 noiembrie 1965, București) a fost o importantă istorică a literaturii, traducătoare și pictoriță română, cunoscută și pentru faptul că a fost soția criticului și esteticianului Tudor Vianu.

A studiat la Liceul Marica Brâncoveanu (Școala Centrală de fete) din București, între 1921 și 1929, obținând ulterior licența în Filosofie și Litere la Universitatea din București în 1934, cu distincția „cum laude”. În 1965, și-a obținut doctoratul în istoria literaturii franceze la aceeași universitate, cu o teză dedicată moraliștilor francezi.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Elena_Vianu#/media/Fi%C8%99ier:Elena_Vianu.jpg

Căsătorită cu Tudor Vianu la doar 19 ani, Elena și-a început cariera de cercetător și profesor în literatură franceză relativ târziu, după o perioadă dedicată picturii, de unde a rămas o colecție de pânze în ulei cu peisaje și naturi moarte. A debutat în 1955 ca traducătoare cu versiunea franceză a poveștilor și povestirilor lui Ion Creangă, apreciată la momentul respectiv drept o realizare remarcabilă.

În 1954, a devenit asistent la Institutul de Limbi Străine, iar din 1955 a predat la Catedra de Limba și Literatura Franceză a Universității din București, fiind promovată la rangul de lector în 1956 și conferențiar în 1962. S-a specializat în literatura franceză clasică, publicând în 1956 volumul dedicat lui Racine. A elaborat primul curs tipărit de istorie a literaturii franceze, „Cours de Littérature française. Le XVIIe siècle,” publicat în 1962.

Elena Vianu a aprofundat literatura moralistă franceză, iar în 1963 și-a finalizat teza de doctorat, „Moraliștii francezi,” alături de o antologie postumă cu texte comentate din Montaigne, Pascal, La Rochefoucauld și La Bruyère. Interesul său s-a extins și asupra literaturii franceze din secolul al XVIII-lea, iar în ultimii ani de viață a început lucrul la o carte despre romanul francez al acelei perioade, în colaborare cu profesorul francez Antoine Adam.

A participat activ la numeroase colocvii internaționale, precum Colocviul „J.J. Rousseau” de la Royaumont, Collège de France, și Congresul „Le Siècles des Lumières” din Geneva. A publicat articole în reviste prestigioase din România și din străinătate și a realizat o lucrare despre pictorul Eugène Delacroix, în care surprinde atmosfera romantică a epocii acestuia.

Lucrări publicate

Printre cărțile sale se numără:

• „Racine” (1956)
• „Delacroix” (1960)
• „Cours de Littérature française. Le Dix-septième siècle” (1962)
• „Moraliștii francezi” (1963)
• „Oameni și idei” (1968, postum)

A realizat și traduceri remarcabile, printre care „Poveștile și Povestirile lui Ion Creangă” (1955) și o antologie postumă a moraliștilor francezi.

A fost membră a Uniunii Scriitorilor și a primit Medalia „M. Eminescu – I. Creangă” în 1964.