Elena Văcărescu, scriitoare română de renume internațional

Elena Văcărescu (n. 21 septembrie/3 octombrie 1864, București – d. 17 februarie 1947, Paris) a fost o scriitoare română de renume internațional.

Elena Văcărescu provenea dintr-o familie de diplomați și intelectuali, fiind fiica lui Ioan Văcărescu și a Eufrosinei Fălcoianu. Pe linie paternă, era descendentă din celebra familie Văcărescu, bunicul său fiind poetul Iancu Văcărescu. A beneficiat de o educație aleasă, fiind inițiată în literatura britanică de o guvernantă engleză și, ulterior, și-a desăvârșit studiile la Paris, unde s-a interesat de filosofie, poezie și istorie.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Elena_V%C4%83c%C4%83rescu.jpg

În 1886, a publicat primul volum de poezii, Chants d’Aurore, la Paris, care a fost apreciat de criticii vremii și recompensat cu un premiu din partea Academiei Franceze. În 1889, a lansat culegerea de poezii populare Rapsodul Dâmboviței, tradusă inițial în germană de Regina Elisabeta a României și ulterior în franceză, engleză și italiană. Aceste poeme, care surprind esența vieții rurale din România, au evidențiat talentul său de a surprinde momentele esențiale din viața țăranului român, precum nașterea, nunta, moartea și munca câmpului.

Elena Văcărescu a avut o relație apropiată cu Regina Elisabeta, care a sprijinit legătura ei cu Prințul Ferdinand. Totuși, regele Carol I a intervenit în relația lor, obligând-o pe Elena să părăsească România din cauza statutului dinastiei. După ce a petrecut o perioadă în Italia, s-a stabilit definitiv la Paris, unde a continuat să fie activă pe scena literară și artistică.

Salonul literar pe care l-a patronat în capitala franceză a devenit un punct de întâlnire pentru mari personalități ale vremii, precum Victor Hugo, Marcel Proust, Anatole France și Sarah Bernhardt. Până la începutul Primului Război Mondial, Elena Văcărescu devenise deja o figură marcantă în literatura franceză. Printre operele sale se numără romanele Amor vincit (1908) și Vraja (1911), inspirate de mitologia românească, dar și volumele de memorialistică Regi și regine pe care i-am cunoscut și Le Roman de ma vie, care au avut un succes considerabil.

Implicarea sa în viața publică nu s-a limitat doar la literatură. A fost membră a Delegației române la Conferința de Pace de la Paris din 1919 și a fost numită secretar general al Asociației Române de pe lângă Societatea Națiunilor. Din 1922, a fost membră permanentă a prezidiului Comisiei de Colaborare Intelectuală din cadrul Societății Națiunilor, iar în 1924 a contribuit la fondarea Institutului Internațional de Colaborare Intelectuală. Pentru contribuțiile sale, a fost decorată cu Ordinul Legiunea de Onoare în 1927 și a fost aleasă membră a Academiei Române în 1925.

Deși a trăit o mare parte din viață în exil, Elena Văcărescu a rămas fidelă rădăcinilor sale românești, fiind considerată, după spusele lui Camil Petrescu, „o româncă din cel mai adevărat sânge românesc”.

Bibliografie George Marcu (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2009.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Elena_V%C4%83c%C4%83rescu