Elena Lasconi în turul II, cu 2.742 voturi în fața lui Marcel Ciolacu
#Postat de JurnalFM on noiembrie 25, 2024
Rezultatul primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a zguduit scena politică din România. Independentul Călin Georgescu și Elena Lasconi de la USR au răsturnat toate socotelile marilor partide, care au guvernat România după 1989. După o luptă la ”baionetă”, Elena Lasconi a ieșit învingătoare în fața lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, dar și șeful Guvernului României, omul care părea că are țara la picioare.

Votul românilor spune multe și ar trebui să dea serios de gândit partidelor politice, care pe 1 decembrie vor alt vot de încredere al românilor, cel pentru Parlamentul României, iar pe 8 decembrie, Georgescu și Lasconi își vor disputa funcția supremă în stat, un mandat de 5 ani de președinte al României.
Între timp, Marcel Ciolacu a demisionat astăzi din funcția de președinte al PSD după eșecul din alegerile prezidențiale. El s-a clasat pe locul trei la alegerile prezidențiale, cu doar 19,15% din voturi, având în minus față de Elena Lasconi 2.742 voturi. Marcel Ciolacu este primul președinte social-democrat care nu a intrat în turul II al scrutinului prezidențial, în ultimii 35 de ani.
”O să rămân cu colegii mei până la alegerile de duminică. Astăzi la ora 17:00 am convocat un Consiliul Politic Național. După aceea, vom comunica decizia pe care o vom lua. Sunt ferm deschis că în perioada următoare o să venim și cu un calendar de alegeri în interiorul partidului. La viitoarele alegeri din interiorul PSD, nu voi candida pentru nicio funcție”, a spus Marcel Ciolacu, scrie presa națională.
Nici PNL nu stă mai bine, Nicolae Ciucă și-a anunțat și el demisia. El s-a clasat pe locul cinci în turul I al alegerilor prezidențiale. Nicolae Ciucă a obținut 8,79% din voturi, cu mult sub estimările partidului.
”Demisionez din funcția de președinte al PNL. Partidele tradiționale, chiar și așa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să țină România unită. Partidul Național Liberal este conștient de miza enormă a acestor zile”, a precizat Nicolae Ciucă.
Jurnal FM 