Echinocţiul de primăvară 2021. Primăvara astronomică începe sâmbătă, 20 martie, la ora 11:37
#Postat de Carmen Vintu on martie 20, 2021

,,După „Mărţişor”, „Babe” şi „Mosi”, după „zăpada mieilor”, când calendaristic deja am păşit în anotimpul primăverii deşi luna martie se dovedeşte a fi destul de capricioasă, ne apropiem de momentul echinocţiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice. El se produce în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade”, scriu specialiştii.
Echinocţiul de primăvară, momentul care marchează începutul primăverii astronomice, se va produce în acest an sâmbătă, 20 martie, la ora 11.37 (ora României, n.r.), potrivit site-ului Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
La momentul Echinocţiului de primăvăra Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cereşti în cea boreală.
Începând de la aceasta dată, durata zilei (faţă de cea a nopţii) va fi în continuă creştere, iar cea a nopţii (faţă de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstiţiului de vară.
sursa :NEWS.RO
Jurnal FM 