Dumitru Munteanu, prozator, poet, eseist, istoric literar, publicist și editor român

Dumitru Munteanu (n. 25 octombrie 1948, Telciu, județul Bistrița-Năsăud – d. 30 decembrie 2021, Bistrița) a fost prozator, poet, eseist, istoric literar, publicist și editor român. Provenea dintr-o familie de grăniceri năsăudeni iubitori de cultură, tatăl său fiind conducătorul fanfarei din Telciu.

A început să scrie la vârsta de 17 ani, fiind apropiat de poeții Luca Onul și George Roș. Între anii 1968–1970 a lucrat la romanul istoric Corăbiile generalului Fuscus, publicat ulterior sub titlul Adevărata putere (1995), iar în același an a apărut romanul Întemeietorii. După absolvirea Institutului Pedagogic, a lucrat în învățământ și a fost încorporat pentru stagiul militar la Cluj-Napoca.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-filler-ink-write-1393979

Sursa foto: https://uniuneascriitorilor-filialasibiu.ro/in-memoriam-dumitru-munteanu

Debutul literar s-a produs în 1980, în revista România literară, cu povestirea Scaunul, prezentată de criticul George Ivașcu. În urma publicării, a fost sancționat de autoritățile comuniste, exclus temporar din viața literară și mutat dintr-o localitate în alta. A debutat editorial în volumul colectiv Debut ’86 al Editurii Cartea Românească, fiind recompensat cu Premiul pentru debut.

A fondat mai multe publicații: revista-magazin Viața Azi (1997), revista literară Litera Nordului, Săptămâna politică și Editura George Coșbuc din Bistrița, al cărei director și fondator a fost.

A publicat numeroase volume de proză, eseuri și istorie literară, printre care: Teatrul din munți (1995), Anotimpul viperelor (1996), Întemeietorii (1998), Adevărata putere (2000), Fratele meu Cain (2003), Ultimul înger (2003), Dureri ascunse (2004), Stele ucise (2007), Galaxia luminii. Telciul literar și artistic (2008), trilogia George Coșbuc – Dincolo de cuvinte (2008–2009) și Visuri albe (2017). A realizat, de asemenea, lucrări de cercetare despre istoria credinței, a învățământului și a zonei năsăudene.

Scrierile sale se regăsesc în numeroase antologii și dicționare literare. A fost distins cu premii importante, printre care: Premiul „Liviu Rebreanu”, Premiul pentru debut al Editurii Cartea Românească (1986), Premiul Festivalului Național „George Coșbuc” (2003), Diploma de merit a Societății Literare „George Coșbuc” (2008), Premiul Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud (2009) și Diploma de Excelență a Academiei Române (2017).

Criticul Constantin Cubleșan îl considera „un profesionist al scrisului care nu ieșea la rampă pentru notorietate, ci își trăia tăcut pasiunea la masa de scris”, practicând un realism sobru, dar cald și ironic, capabil să redea subtil complexitatea umană.

Dumitru Munteanu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Sibiu), al Asociației Scriitorilor din Bistrița-Năsăud și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. A lăsat în urmă o operă vastă, dedicată culturii năsăudene și spiritului românesc autentic.