Dumitru Buzatu (PSD), jurământul de credinţă pentru cel de-al treilea mandat
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 23, 2020
Dumitru Buzatu (PSD), jurământul de credinţă pentru cel de-al treilea mandat
Dumitru Buzatu se află în conducerea Consiliului Judeţean Vaslui din anul 2004. În mandatele 2004-2008 şi 2008-2012 a deţinut funcţia de vicepreşedinte, iar din 2012 deţine funcţia de preşedinte. (AGERPRES).

Președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, și consilierii județeni, aleși pe 27 septembrie, au fost învestiți în funcție joi, orele 16.
Festivitatea s-a desfășurat în sala Ștefan cel Mare a Palatului administrativ.
Momentul important a fost la depunerea jurãmântului de respectare a legilor țării.
Noua structurã a Consiliului Județean cuprinde atât politicieni care au mai lucrat în administrație, cât și tineri aflați la prima experiență de acest gen. Astfel, printre consilierii PSD îi regãsim pe Vasile Voicu – fostul primar al orasului Negrești, Ciprian Trifan – fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, Valeriu Caragață – administratorul public al Vasluiului.
Aflat pentru prima dată în Consiliu Județean, USR PLUS are reprezentanți noi în politicã – Afteni Miticã, Bîicu Mihaela-Vica și Teslariu Iuliana.
Lista consilierilor județeni este completatã de Arcăleanu Marius (PNL), Ardeleanu Mihai (PNL), Bularda Carmen (PNL), Cain Dan-Liviu (ALDE), Cãciulã Mădălin (PSD), Crețescu Valentin (PNL), Dorin Emil (Pro România), Filip Liviu (PNL), Gălățeanu Gelu (PSD), Huzum Gicu (Pro România), Iacob Liviu (PNL), Lupu Costică (PSD), Marian Dan-Mihai (ALDE), Miron-Feraru Roxana (PSD), Onofrei Daniel-Garincha (PNL), Popa Vasile (PNL), Popica Eduard-Andrei (PSD), Pricop Ghiorghe (PSD), Prisăcaru Dan-Eduard (PSD), Puf Vasile (PSD), Rotariu Bogdan (PSD), Steimberg Eugenia (PSD), Tiron Cristina-Mihaela (PSD), Veziteu Gheorghe (PNL), și Zară Costel (PSD).
Cu mâna pe Biblie și Constituția României, consilierii au depus ieri jurământul: „Jur sã respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele județului Vaslui. Așa să-mi ajute Dumnezeu.”

Dumitru Buzatu a anunțat o ședință extraordinarã pentru a stabili comisiile de specialitate și vicepreședinții Consiliului Județean Vaslui. Va urma, apoi o ședință extraordinarã pentru constituirea comisiilor de lucru.
„Vã doresc mult succes tuturor, indiferent de partidele din care faceți parte, și sã sperăm că ne vom duce la bun sfârșit mandatul și vom implementa viziunile noastre despre dezvoltarea județului Vaslui în conformitate cu atribuțiile legale. Succes tuturor!”, a spus Dumitru Buzatu, la finalul ședinței de învestire.
Surse: agerpres.ro, vremeanoua.ro
Sursa foto si video: https://www.facebook.com/cjvs.eu
#Postat de
Carmen Vintu
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 































