Drumuri închise, cursuri suspendate în mai multe școli
#Postat de JurnalFM on ianuarie 8, 2024
Se suspendă cursurile în mai multe comune din județul Neamț, după ce Comitetul pentru situații de Urgență Neamț a hotărât să restricționeze traficul auto pentru toate categoriile de autovehicule, cu excepția autovehiculelor care asigură intervenția în situații de urgență, în intervalul 08.01.2024 ora 13:30 – 09.01.2024 ora 10:00, pe DJ 157 Horia – Trifești –Giulești – Făurei, DJ 157J Podoleni – Negritești – Hoisești și DJ 159 Bahna – Izvoare. Astfel, directorii unităților de învățământ din Făurei, Bahna, Dulcești, Tazlău, Ruginoasa și Trifești au cerut suspendarea cursurilor.
Concret este vorba despre:
- Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Făurei
- Școala Gimnazială, comuna Bahna
- Școala Gimnazială, comuna Dulcești
- Școala Gimnazială, comuna Trifești
- Școala Gimnazială “Nicolae Apostol”, comuna Ruginoasa
- Școala Gimnaziala I. I. Mironescu, comuna Tazlău
În ceea ce îi privește pe elevii navetiști, ”Copiii navetiști din zonele cu probleme, care urmează cursuri la unitățile de învățământ ce își vor desfășura activitatea normal, vor fi scutiți. Directorii unităților de învățământ vor fi informați. Anunțul va fi făcut pe grupurile elevilor-părinților-diriginților, pentru ca elevii navetiști din zonele precizate să nu se pornească la drum către unitățile de învățământ unde fac naveta! Directorii unităților de învățământ vor anunța diriginții pentru a se motiva lipsa!”, a precizat prefectul Adrian Niță.
Jurnal FM 