Current track

Title

Artist


Dr. Dorin Ciprian Nicola: „Încercăm să ne pliem pe activitățile anuale”

#Postat de on iulie 4, 2019

Dr. Dorin Ciprian Nicola, directorul Complexului Muzeal Județean Neamț, a fost invitat în cadrul emisiunii „Radio-programul amiezii” de la Jurnal FM.

Domnul director a dorit să treacă în revistă principalele monumente adunate sub umbrela Complexului și cele mai importante evenimente organizate: „În primul rând ar trebui să plecăm de la funcția estențială a muzeului, aceea de a conserva, a proteja și a pune în valoare patrimoniul pe care îl deține datorită colecțiilor care alcătuiesc Complexul Muzeal Județean Neamț și trebuie evidențiat, puțină lume știe, în cadrul Complexului sunt reunite 18 instituții muzeale, cu o tematică diversă, muzee de istorie, de arheologie, de artă, case memoriale și monumemte istorice de categoria A, cum sunt Cetatea Neamț, Casa Memorială Ion Creangă și Ansamblul Curtea Domnească, care atrag doar prin simpla enumerare. Noi punem la dispoziție expoziții permanente în toate unitățile muzeale, dar și temporare. Expozițiile temporare vin și ca urmare a cererii pe care publicul o lansează față de muzeu. Încercăm să ne pliem pe activitățile anuale, cum sunt cele deja intrate în mentalul colectiv al comunității, ca 24 ianuarie, 9 mai, 10 iunie, Ziua Cetății, zilele casei Creangă, unde oamenii participă în număr numeros la aceste evenimente. Dar avem și evenimentele care se întâmplă o dată la 5, la 10, la 20 de ani așa cum obișunuim să organiză sărbătoriri, comemorări pentru diverse personalități sau evenimente care au o importanță aparte în evoluția Complexului Muzeal Județean Neamț.

 

În prezent, Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț găzduiește expoziția „Elena Cuza. Doamna Unirii (1825 – 1909).

 

 

Jurnal de Neamț

 

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *