Două accidente rutiere rutiere din cauza consumului de alcool
#Postat de Antoniu Lovin on noiembrie 17, 2021
Marți, 16 noiembrie, în jurul orei 16.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național 17 B. Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 65 de ani, din Poiana Teiului, conducea un moped pe drumul național 17 B, în aceeași localitate, din direcția Farcașa spre Poiana Largului, pe un sector de drum în curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe acostamentul sensului opus de mers.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului.
Cel în cauză a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
În aceiași zi, în jurul orei 18.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național 15.
Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce o femeie, de 53 de ani, din Grințieș, conducea un autoturism pe drumul național 15, în aceeași localitate, a surprins și accidentat un bărbat, 59 de ani, din Ceahlău, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, pe același sens de mers.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii, însă în cazul pietonului a indicat o valoare de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
Jurnal FM 