Bârlad: Donatori de sânge vor să atragă atenţia asupra crizei acute de sânge de la noi din țară, iar cu voucherele primite ajută copiii necăjiți
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 4, 2020
Motociclişti, dar și oameni simpli, s-au unit vineri și au la Centrul de Transfuzii și au donat sânge. Au primit tichete de masă pe care le-au donat, în scop caritabil.
“Noi le-am facut participanților o mică surpriză dăruindu-le câte o diplomă de recunoștință”, a declarat un reprezentant al Bikerboyz Bârlad.

“E nevoie urgentă înţeleg că în ultima perioadă e o carenţă pe donarea de sânge şi plasmă şi am zis să punem umărul la treabă”, a spus un donator.
“ Toți donatorii au ales să mai facă încă o faptă bună și au donat acele bonuri valorice primite de la Centrul de Transfuzie pentru ca noi motocicliștii, să bucurăm cu ocazia sărbătorilor de iarnă, câțiva copii din familii defavorizate”, a spus reprezentantul Bikerboyz Bârlad.
Jurnal FM 