Current track

Title

Artist


Domnilor taximetriști, respectăm și noi, un pic, legea?

#Postat de on septembrie 2, 2019

Domnilor taximetriști, respectăm și noi, un pic, legea?

Au promis că dacă li se vor majora tarifele vor respecta legea.

Unii taximetriști deși se bucură de aceste creșteri de preț au decis să fenteze consumatorul, în cazul de față călătorul. A fost nevoie să treacă 365 de zile pentru ca solicitarea taximetriștilor bârlădeni să se transforme într-un proiect de hotărâre, votat de consilierii locali.
Conform actului decizional,Prefectura Vaslui a validat Hotararea Consiliului Local Barlad nr. 171/27.06.2019, privind modificarea tarifului maximal de distanţă pentru transportul public local in regim de taxi din Barlad.
Concret, tariful maximal pe kilometrul parcurs pe timp de zi, a fost majorat la 2,5 lei. La vremea respectivă, reprezentanții autorității locale făceau un apel către bârlădenii care folosesc mijloacele de transport in regim de taxi trebuie să cunoască faptul că în eventualitatea în care operatorii de taxi refuză să elibereze bonuri fiscale la cererea clientului, au posibilitatea să nu achite cursa și să sesizeze acest lucru la organele competente, în speță Poliției Municipale, Poliția Locală, Primăria Bârlad, precizând numărul de înmatriculare al taximetrului și eventual, numele șoferului sau numărul ecusonului de culoare roșie aflat pe oricare dintre portierele din față.
Cu alte cuvinte,clienții trebuiau să se transforme în detectivi pentru a le ușura munca celor plătiți să se asigure că legea este respectată.
După aproape două luni de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri am simțit pe propria piele că autoritățile competente nu își fac treaba.
Într-o singură zi am mers cu două taxiuri,solicitate prin dispecerat,care nu aveau nici prețurile afișate pe bordul mașinii, nici ecusonul șoferului pentru a putea fi identificat și nici casa de marcat nu funcționa.
Curat ghinion! Așadar, în doar câteva ore am văzut cum indolența autorităților susține astfel de taximetriști.
Câți dintre clienți au curajul să coboare din mașină fără a achita cursa în lipsa bonului fiscal?
Câți dintre noi au curajul să solicite indicativul șoferului la dispecerat văzând că cei care sunt plătiți să verifice dacă legea se respectă închid ochii?
Unde sunt controalele lăudate întreprinse în trafic?
De ce nicio autoritate competentă nu ia nicio măsură? Pentru că… este orașul în care totul este posibil.
Dar oficial, în calitate de plătitori de taxe și impozite v-am făcut treaba,acum să vedem și ce măsuri veți lua. Așadar vom înainta o sesizare și vom aștepta, conform legii, să primim un răspuns.

Cristina Rădulescu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *