Doliu în familia regală. A murit prințul Philip al Marii Britanii
#Postat de Antoniu Lovin on aprilie 9, 2021
Doliu în familia regală Marii Britanii. Ducele de Edinburgh – prințul Philip – a murit la vârsta de 99 de ani, declară reprezentanții Palatului Buckingham. „Este cu o profundă tristețe că Majestatea Sa Regina a anunțat moartea iubitului ei soț, Alteța Sa Regală, Prințul Filip, Duce de Edinburgh. ” se spune în declarație.


Prinţul Philip a fost internat pe 16 februarie într-un spital privat din Londra, King Edward VII. În această perioadă, el a fost supus unei intervenţii, într-un alt spital londonez, pentru o problemă cardiacă preexistentă. A fost externat după o lună de spitalizare. El a suferit de mai multe boli de-a lungul anilor, fiind tratat şi pentru blocarea unei artere coronariene la spitalul Papworth din Cambridgeshire în decembrie 2011. Prinţul a mai fost în spital şi pentru o infecţie la vezică în iunie 2012, când a fost nevoit să lipsească de la Jubileul de diamant al reginei.
În anii următori, a fost tratat pentru probleme abdominale şi de auz. Toate aceste probleme medicale au dus şi la retragerea sa din viaţa publică, în 2017. Cel mai recent eveniment public la care a participat a avut loc în luna mai 2019. El a luat parte la nunta fiicei prinţilor de Kent, Lady Gabriella Windsor.
Jurnal FM 