Current track

Title

Artist


Doliu în cadrul IPJ Neamț. Inima unui polițist a încetat să mai bată (FOTO)

#Postat de on iunie 17, 2019

Doliu în cadrul IPJ Neamț. Inima unui polițist a încetat să mai bată (FOTO)

 

Un eveniment neașteptat a avut loc în data de 17 iunie, în cursul nopții, unde un polițist nemțean a decedat. O veste tristă pentru toți colegii polițiști care l-au cunoscut și care și-au desfășurat activitatea împreună cu acesta.

 

Asp Pal Mihai, din cadrul IPJ Neamt, a decedat azi noapte în locuința personală.

 

 

Inima lui a refuzat sa mai bata. 

Au obosit-o cei aproape 30 de ani scurși de când a îmbracat prima dată uniforma de om al legii.

Povara grea de pe umerii lui, anii petrecuți în stradă în frig și ploaie, nopțile nedormite pentru un spor financiar care acoperea o parte dintre cheltuielile familiei, privațiunile și restricțiile vieții de polițist l-au trimis la ceruri prea devreme, la doar 49 de ani.
Dumnezeu sigur te iartă, om bun ai fost și iubitor.


Pacat ca n-ai apucat sa primesti din „beneficiile” prelungirii vârstei de pensionare, de promisiunile politicienilor „iubitori” de polițiști care ne asigură că bolile profesionale vor fi recunoscute ca și cauze de deces. 


Să-ți fie tărâna ușoară. Adio, drag coleg! transmit cei de la Sindicatul Europol Neamț

Sincere condoleanțe și putere familiei să treacă peste acest eveniment nefericit!


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *