Current track

Title

Artist


Doctorul Liviu Ungureanu, șeful secției ATI: „Pacienții n-au avut nicio șansă. Focul s-a propagat în câteva minute”

#Postat de on noiembrie 15, 2020

Doctorul Liviu Ungureanu, șeful secției ATI de la Piatra-Neamț, a ajuns în spital la scurt timp după tragedie și a stat de vorbă cu asistentele și cu medicii care se aflau în salon la momentul izbucnirii incendiului. Ungureanu explică pentru Recorder de la ce a pornit focul.

,,În secția ATI erau de gardă doi medici, opt asistenți și încă patru infirmieri. În salonul în care a izbucnit incendiul se aflau, în acel moment, două asistente și un medic, colegul nostru care este acum cu arsuri, transferat în Belgia. Era acolo – nu știu sigur dacă în salon, dar în imediata apropiere sigur – se pregătea să pună un cateter central sau să intubeze un pacient. S-a întâmplat totul foarte repede, am înțeles că s-a aprins un injectomat, imediat costumul asistentei care era în proximitate a luat foc și de acolo s-a propagat. Medicul le-a strigat să iasă afară, a intrat el să vadă dacă poate face ceva, dar atunci i-a luat și lui foc costumul și s-a retras. S-a repliat spre baia care este în afara salonului, unde asistentele i-au stins cu apă flăcările de pe combinezon. Are arsuri pe 35-40 la sută din corp, pe zona fața anterioară, de la gât în jos, torace, abdomen, puțin la nivelul membrelor. El a încercat în primul rând să extragă asistentele și în al doilea rând a vrut să vadă dacă poate să scoată unu-doi pacienți. Dar n-a mai avut timp. A venit și colegul celălalt, care făcea vizita pentru salonul celălalt, a încercat și el să intre, să ajute, dar era deja negru, fum, nu se mai vedea nimic.,, spune pentru Recorder, medicul Ungureanu.

Foto: medicul Liviu Ungureanu- șef ATI SJU Neamț- sursa foto:Recorder.ro

,,Noi ne concentrăm ca medici. Asta vreau să spun în primul rând pentru familiile pacienților și pentru colegul nostru, suntem extrem de…, nu-mi găsesc cuvintele, nu putem exprima părerea de rău și de neputință. Practic, n-au avut nicio șansă. La amploarea pe care a avut-o incendiul. Dacă era un incendiu localizat, ceva mic, măcar jumate din ei aveam timp să-i scoatem, dacă nu chiar pe toți. Dar totul s-a produs în câteva minute, două-cinci-șapte minute, nu știe nimeni exact. N-a fost posibil, din păcate.,, spune șeful ATI

,, Celălalt coleg aflat de gardă era un pic negru pe față, cu aspect de miner, dar respira bine. El a rămas până târziu, la transferul pacienților. L-am trimis acasă la un moment dat, că era șocat, evident. Și avea la un antebraț o rană mică, a încercat să spargă un geam. Și cele două asistente din fericire au răni superficiale, una la coapse, care a rămas internată pe chirugie plastică, și cealaltă la antebrațe, care a plecat acasă. La ceilalți pacienți, fiind în celălalt salon, nu s-a pus problema de arsuri, doar că s-a oprit oxigenul, au fost alte probleme, n-aș vrea să mai intru în amănunte acum.,, concluzionează medicul Ungureanu pentru Recorder.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *