Dinu Lipatti, pianist, compozitor și pedagog român

La o vârstă fragedă, a fost acceptat ca elev al exigentei profesoare de pian Florica Musicescu, care l-a protejat de mentalitatea „copilului minune”, oferindu-i în schimb o educație artistică riguroasă, care să permită dezvoltarea talentului său natural.

În 1934, la doar 17 ani, Dinu Lipatti a participat la concursul internațional de pian de la Viena, unde a obținut doar al doilea premiu, fapt care l-a determinat pe celebrul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat să își continue studiile la Ecole Nationale de Musique din Paris, unde a învățat sub conducerea sa și a altor mari muzicieni, cum ar fi Paul Dukas, Nadia Boulanger și Charles Munch.

Cariera sa concertistică a început în 1936, cu o serie de concerte în Germania și Italia, iar reputația sa a continuat să crească rapid. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Lipatti s-a întors la București și a susținut recitaluri, atât ca solist, cât și acompaniind pe marele compozitor și dirijor George Enescu.

În timp ce se pregătea pentru un turneu în America, Dinu Lipatti a fost diagnosticat cu leucemie. Tratamentul cu Cortizon, recent descoperit, era costisitor, iar personalități ale muzicii, precum Yehudi Menuhin, Igor Stravinski și Charles Munch, au contribuit cu sume mari pentru a-l ajuta să își procure medicamentele necesare. Cu toate acestea, după o ameliorare temporară, starea sa de sănătate a continuat să se înrăutățească.

Pe 16 septembrie 1950, în ciuda stării sale fizice precare, Lipatti a susținut ultimul său concert public la Besançon (Franța). În timpul recitalului, Lipatti intenționa să interpreteze cele 14 Valsuri în Do diez minor de Chopin, dar din cauza slăbiciunii fizice, a făcut o pauză lungă. Publicul, impresionat, a rămas nemișcat până când Dinu Lipatti a reapărut pe scenă și a interpretat „Jesus bleibt meine Freude” din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. A fost un moment deosebit, simbolizând o adâncă rugăciune și încheind o carieră fulminantă, dar mult prea scurtă.

Dinu Lipatti a murit pe 2 decembrie 1950, la Geneva, la doar 33 de ani, din cauza limfogranulomatozei maligne (boala lui Hodgkin), cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu.”

La vestea morții sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus a spus: „Nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare”.

Casa memorială Dinu Lipatti se află în satul Ciolcești, județul Argeș, unde sunt expuse obiecte legate de viața și activitatea marelui artist. Printre exponate se află un pian Bechstein și un bust realizat de sculptorul Ion Irimescu. De asemenea, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București îi poartă numele, onorându-i moștenirea.

Citate în Memoria Sa

„Muzica trebuie să trăiască sub degetele noastre, sub ochii noștri, în inimile și mintea noastră, cu tot ceea ce noi, cei în viață, putem să-i aducem ca ofrandă.” – Dinu Lipatti

„Nu cred că a fost sau că va fi vreodată un pianist ca Lipatti […] Era un muzician care folosea pianul ca mijloc de comunicare și expresie. Nu poți spera să-l înțelegi decât de la înălțimea calităților sale de om și de muzician. Lipatti era un om bun în cel mai înalt sens al cuvântului, o natură deosebit de sensibilă, de o delicatețe sufletească și de un spirit aristocrat; avea, ca să spun așa, calitățile din care apar sfinții…” – Walter Legge, producător EMI.

Deși a fost un pianist de renume mondial, Lipatti a lăsat și o mică, dar semnificativă, creații de compoziții. Printre lucrările sale se numără:

• Fantezie pentru pian, vioară și violoncel Op. 1 (1933)

• Șătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934)

• Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră Op. 3 (1936)

• Simfonie concertantă pentru două piane și orchestră de coarde Op. 5 (1938)

• Sonatină pentru mâna stângă (1941).