Dimitrie Stelaru, poet, prozator și memorialist român

Dimitrie Stelaru (n. 8 martie 1917, Segarcea Vale, județul Teleorman – d. 28 noiembrie 1971, București, Spitalul Brâncovenesc), pe numele său adevărat Dumitru Petrescu, a fost un poet, prozator și memorialist român.
A debutat ca poet în mijlocul anilor 1930, când, încă elev, a publicat o plachetă intitulată Melancolie. În perioada 1930-1938, a scris sub pseudonimul D. Orfanul (întrucât tatăl său fusese căzut pe front în 1917). În 1938, îndemnat de Eugen Jebeleanu, a adoptat pseudonimul Dimitrie Stelaru.
Era fiul lui Dumitru Petrescu, cizmar și agricultor, care a murit în timpul primului război mondial, și al Pascăi Preotu. După decesul tatălui său, mama s-a recăsătorit cu zidarul Florea Stoicea.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Stelaru#/media/Fi%C8%99ier:Poetul_Dimitrie_Stelaru_%E2%80%93_portret_de_Ion_Vlad-1953.jpg
Dimitrie Stelaru a avut trei căsnicii: prima cu o profesoară de filozofie din Turnu Măgurele, cu care a avut o fiică; a doua cu o pictoriță, cu care a avut o relație de șase ani; iar ultima căsnicie a fost cu o femeie cu care a avut un fiu, Eunor.
În 1940, Stelaru a făcut o farsă lugubră, publicând în ziarul Semnalul un anunț în care își anunța moartea. Evenimentul a fost relatat de poetul Adrian Păunescu în 1967: „Presa a început să anunțe moartea poetului Stelaru… iar când am apărut pe stradă, toți credeau că sunt stafie.” Acesta a fost un gest de a-și bate joc de zvonurile și de imaginea publică, iar acest episod a fost o trăsătură a personalității sale boeme.

Romanul său autobiografic Zeii prind șoareci (1968) reflectă viața sa boemă, comparabilă cu cea a lui Edgar Allan Poe.
Cariera sa poetică a cunoscut apogeul în anii ’40, cu volumele Noaptea geniului (1942), Ora fantastică (1944), Cetățile albe (1946), în care a ilustrat imaginea unui poet condamnat, profet al unui secol de deznădejde. Poemele sale explorează teme precum mizeria cuplului, dar și universuri fantastice, mitologice și onirice, construind o mitologie proprie. A utilizat onomastici stranii, precum „Eumene”, „Elra”, „Iwa”, „Regele Fără-Timp” sau „Zeul vântului”, creând un univers geografic fantastic, cu locuri ca „Țara Chinului” sau „Insula sunetelor”.
Critica literară a remarcat originalitatea sa. Pompiliu Constantinescu a subliniat prospețimea confesiunii și faptul că Stelaru a fost un întemeietor al unei poezii a vagabondajului. Eugen Lovinescu a apreciat vizionarismul poetului și muzicalitatea stranie a versurilor. Ion Negoițescu l-a considerat pe Stelaru drept liderul generației sale, iar Petru Poantă a subliniat impactul său în poezia unei „generații pierdute” și „ironică”. Marius Nenciulescu a afirmat că Stelaru, alături de alți poeți din generația sa, a creat o nouă paradigmă poetică, desprinsă de radicalismul modernist.

Volume publicate

• Melancolie, poesii (semnat D. Orfanul), 1930
• Abracadabru, poesii (semnat D. Orfanul)
• Blestem, poesii, 1937
• Preamărirea durerii, poeme, 1938
• Noaptea geniului, poeme, 1942
• Ora fantastică, poeme, 1944
• Cetățile albe, poeme, 1946
• Fata pădurarului, basm în versuri, 1955
• Gelu, basm în versuri, 1956
• Șarpele Marao și Vrăjitoarele, feerii, 1957
• Oameni și flăcări, poezii, 1963
• Fata fără lună, proză, 1967
• Mare incognitum, poezii, 1967
• Nemoarte, poezii, 1968
• Zeii prind șoareci, însemnări, 1968
• Cei din lună, povești, 1969
• Coloane, poezii, 1970
• Înaltă umbră, poezii, 1970
• Poeme dramatice, 1970
• Păsări incandescente, poeme, 1971
• Casa veverițelor, povești, 1991
• Îngerul vagabond, poezii postume, 1999
• Opera poetică, ediție îngrijită de Emil Manu, 2002
• Scrieri literare, ediție critică, 2002-2004

Distincții
În 1967, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Mare incognitum.

Bibliografie

• Emil Manu, Dimitrie Stelaru, Editura Cartea Românească, 1984
• Lucian Teodosiu, Dimitrie Stelaru așa cum l-am cunoscut, Editura Junimea, 1998
• Victor Corcheș, Dimitrie Stelaru, Scrieri literare, vol. I, Editura Ex Ponto, 2004
• Marius Nenciulescu, Dimitrie Stelaru și paradigma poetică a anilor ’40, Editura Casa Cărții de Știință, 2011.