Dimitrie D. Stancu, matematician român

Dimitrie D. Stancu (n. 11 februarie 1927, Călacea, comuna Orțișoara, județul Timiș – d. 17 aprilie 2014, Cluj-Napoca) a fost un matematician român de prestigiu internațional, cunoscut pentru contribuțiile sale de excepție în analiza numerică și teoria aproximării. Pentru întreaga sa activitate științifică, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Cariera didactică a desfășurat-o aproape integral la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Matematică și Informatică. A fost numit preparator în anul 1951, încă înainte de finalizarea studiilor universitare, și a activat neîntrerupt până la pensionarea sa, în 1997, continuând ulterior ca profesor consultant. În paralel, între anii 1951 și 1961, a fost cercetător științific, prin cumul, la Institutul de Calcul „Tiberiu Popoviciu” al Academiei Române, instituție cu care a păstrat o colaborare constantă de-a lungul întregii sale cariere.

Acad. Prof. dr. D.D. Stancu

Ictp.cluj – Operă proprie

• CC BY-SA 4.0
• Fișier:D.D. Stancu.jpg
• Creată: 7 decembrie 2007
• Încărcată: 11 ianuarie 2016

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_D._Stancu#/media/Fișier:D.D._Stancu.jpg

Dimitrie D. Stancu este considerat unul dintre reprezentanții de marcă ai Școlii clujene de analiză numerică și teoria aproximării, întemeiată în 1951 de academicianul Tiberiu Popoviciu la Institutul de Calcul. În jurul acestui nucleu științific s-au format generații de matematicieni care au activat ulterior în cadrul principalelor instituții universitare din Cluj-Napoca.

Pentru realizările sale remarcabile, atât în cercetare, cât și în activitatea didactică, i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și al Universității de Nord din Baia Mare (astăzi Centrul Universitar Nord al Universității Tehnice din Cluj-Napoca).

A avut o activitate editorială deosebită: a fost membru al comitetului de redacție al revistei internaționale Calcolo, publicată de Springer-Verlag, și, timp de mulți ani, redactor-șef al revistei Revue d’Analyse Numérique et de Théorie de l’Approximation, editată de Institutul de Calcul „Tiberiu Popoviciu” sub egida Academiei Române.

Născut într-o familie modestă din comuna Călacea, județul Timiș, Dimitrie D. Stancu a rămas orfan de mic copil. După decesul tatălui său, muncitor necalificat la Fabrica de Zahăr din Arad, mama nu a mai putut să-l întrețină, iar copilul a fost nevoit să lucreze ca păstor. Fratele său mai mare l-a dus ulterior la Orfelinatul „Regina Maria” din Arad, unde și-a început studiile primare sub îndrumarea preotului Matei Domocoș, directorul instituției.

Școala primară a fost continuată și finalizată la Sânnicolaul Mic, după care s-a înscris la Gimnaziul Teoretic din Aradul Nou. Datorită rezultatelor sale excepționale, a fost remarcat de profesoara de matematică Hortensia Roșcău, care l-a sprijinit să parcurgă într-un singur an două clase gimnaziale, fapt ce i-a permis accesul timpuriu la liceu.

A urmat cursurile Liceului „Moise Nicoară” din Arad, unde profesorul de matematică și directorul instituției, Ascaniu Crișan, i-a încurajat în mod decisiv înclinația spre matematică. În anul 1947 a fost admis cu rezultate deosebite la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității „Victor Babeș” din Cluj.

Performanțele sale academice l-au recomandat rapid pentru activitatea didactică, astfel că în anul al III-lea de studii a fost numit preparator. După absolvire a devenit asistent la Catedra de analiză matematică, condusă de academicianul Tiberiu Popoviciu, sub a cărui îndrumare și-a susținut doctoratul în 1956. Din comisia de doctorat au mai făcut parte Miron Nicolescu, Adolf Haimovici și Dumitru V. Ionescu.

A parcurs toate treptele carierei universitare, devenind profesor universitar titular în anul 1968. Activitatea didactică a inclus cursuri și seminarii de analiză matematică, analiză numerică, teoria aproximării, probabilități și statistică, aritmetică și teoria numerelor, precum și informatică.

Din 1968 a coordonat numeroase teze de doctorat, atât în țară, cât și în străinătate, formând specialiști care s-au afirmat ulterior în domeniul analizei numerice și teoriei aproximării.

În anul universitar 1961–1962 a beneficiat de un stagiu de specializare în Statele Unite ale Americii, la University of Wisconsin, unde a elaborat lucrări prezentate în cadrul manifestărilor științifice ale American Mathematical Society, organizate la New York, Milwaukee și Chicago.

După revenirea în țară, a fost numit prodecan al Facultății de Matematică a Universității „Babeș-Bolyai” și șef al Catedrei de calcul numeric și statistic. De-a lungul anilor a fost invitat să susțină conferințe la universități din SUA și din numeroase țări europene. În anul 2000 a participat la conferința internațională Trends in Approximation Theory (Nashville, SUA), susținând ulterior prelegeri la mai multe universități americane de prestigiu.

Activitatea sa științifică se concretizează în peste 130 de articole publicate în reviste de specialitate din țară și din străinătate. Impactul contribuțiilor sale este reflectat și de consacrarea în literatura de specialitate a operatorilor Stancu, termen prezent în titlurile a numeroase lucrări ale matematicienilor din întreaga lume. A publicat și coordonat, de asemenea, volume dedicate analizei numerice și teoriei aproximării.

După pensionarea din 1997, a continuat să coordoneze doctorate în calitate de profesor emerit consultant, rămânând până la finalul vieții profund implicat în activitatea Institutului de Calcul „Tiberiu Popoviciu”.

Cercetările sale s-au concentrat asupra teoriei interpolării, derivării și integrării numerice, polinoamelor ortogonale, funcțiilor spline și aproximării funcțiilor prin operatori liniari și pozitivi, construiți prin metode probabilistice și combinatorice.

Recunoașterea acestor contribuții a determinat Academia Română să-l aleagă, în anul 1999, membru de onoare.