Current track

Title

Artist


Diaspora invitată în tabere de vacanță

#Postat de on aprilie 3, 2019

Diaspora invitată în tabere de vacanță

După ce au muncit zeci de ani în străinătate, Guvernul României s-a gândit să le ofere acestora tabere de vacanță. În lipsa unor măsuri de stimulare a economiei, astfel încât aceștia să revină acasă, statul român îi ,,recompensează” turistic. Când o să li se facă dor de părinți, micuții vor privi pozele din tabără.

În această vară, peste 3000 de participanți din comunităţile istorice şi din diaspora vor participa la taberele ,,ARC” (program de tabere pentru etnicii români din afara graniţelor), în judeţele Neamţ, Gorj, Tulcea şi Hunedoara. Anunţul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, în cadrul lansării celei de a XI-a ediţii a Programului de tabere „ARC”. Acest program este iniţiat de MRP și este destinat elevilor şi tinerilor români de pretutindeni.

 

Foto: Ministerul Tineretului și Sportului

Astfel, ieri, la Palatul Victoria a avut loc o ceremonie prilejuită de semnarea protocolului de colaborare între Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

Potrivit premierului, fiecare tânăr va petrece câte o săptămână într-unul dintre centrele de agrement ale MTS de la Sulina, judeţul Tulcea, Oglinzi, judeţul Neamţ, Căprioara, judeţul Hunedoara şi Săcelu, judeţul Gorj.

Foto: Ministerul Tineretului și Sportului

Protocolul a fost semnat de miniştrii Natalia Intotero şi Bogdan Matei, în prezenţa Premierului României, Viorica Dancilă, care i-a felicitat pe cei doi pentru reuşita programului.

La ceremonie au fost prezenţi şi ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Hurduc, şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

 

,,Mă bucur să fim parte a programului de Tabere ARC, ajuns la cea de-a unsprezecea ediţie, şi să oferim tinerior din comunităţile istorice şi diaspora, împreună cu Ministerul pentru românii de pretutindeni, o şansă să cunoască tradiţiile, obiceiurile şi frumuseţile pe care ţara noastră le are. Vreau să cred că o parte dintre participanţii la Taberele ARC o să-şi dorească să se întoarcă pe meleagurile româneşti. Pe toţi ceilalţi vreau să îi încurajez să coopereze cu alţi tineri, să participe la schimburi de experienţă şi să ducă mai departe mesajele şi valorile tinerilor. Aş vrea să mulţumesc doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă pentru susţinerea acordată programului de tabere, doamnei Natalia Intotero pentru colaborarea excelentă, colegilor din Gorj, Hunedoara, Neamţ şi Tulcea, gazdele tinerilor din această vară”, a spus ministrul Bogdan Matei în discursul său.

 

Taberele vor fi organizate în perioada 1 iulie – 27 august și vor include diverse activități dedicate tinerilor participanți.

 

Elena-Manuela Ursache


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *