Delegație din județul Iași, în vizită la Târgu Neamț
#Postat de Manuela Ursache on iulie 19, 2019
Delegație din județul Iași, în vizită la Târgu Neamț
Membrii Comitetelor Consultative de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din județele Neamț și Iași, au desfășurat o activitate comună, în Sala de Sfat și Judecată a Cetății Neamțului.
Joi, 18 iulie, Daniela Soroceanu, prefectul judetului Neamț, alături de Nicolae-Doru Ungureanu, subprefect, Dorin Nicola, managerul Complexului Muzeal Județean Neamț și Vasilică Harpa, primarul orașului Târgu-Neamț, au fost gazde pentru delegația din județul Iași, condusă de prefectul Marian Șerbescu.

foto: Facebook, Complexul Muzeal Județean Neamț
“După ce în luna aprilie ne-am întâlnit cu membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din județul Botoșani, iată că am ajuns și în Neamț, un județ drag nouă. Mulțumesc doamnei prefect, Daniela SOROCEANU, care a răspuns afirmativ proiectului nostru de a desfășura o ședință comună a celor două comisii”, a declarat prefectul județului Iași, Marian ȘERBESCU.
Pe lângă subiectele abordate, s-a discutat și despre stadiul realizării obiectivelor Programului de guvernare, pentru perioada 01.01 – 30.06.2019, prezentat de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț. Apoi, cei prezenți au urmărit niște materiale video, reunite sub titlul generic: “Județul Neamț – natură, istorie și credință”.

“Sunt onorat să fiu partener la un astfel de proiect al Sfatului înțelepților”, a declarat Dorin Nicola, managerul Complexului Muzeal Județean Neamț.
“Ne bucurăm să fim gazdă pentru colegii noștri din județul Iași, să putem discuta și dezbate probleme de interes ale pensionarilor. Prin această ședință comună am reușit să schimbăm idei și să punctăm măsurile bune luate de Guvernul României, precum și viitoare propuneri de îmbunătățire a unor texte de lege’’, a declarat Daniela Soroceanu, prefectul județului Neamț.
Jurnal FM 



