De ”Schimbarea la Față”, intervenție a salvamontiștilor pe Ceahlău
#Postat de Gianina Buftea on august 6, 2024
Salvamont Neamț acționează, în urma unui apel de urgență 112, pentru salvarea unui bărbat care a suferit o criză cardiacă în zona Șeaua la Morminte-Chica Fântânele din masivul Ceahlău. ”Intervine echipa care asigură permanența în Baza Salvamont Durău”, a anunțat Dispeceratul Național Salvamont. Chiar dacă a plouat și vremea nu a fost prielnică unui pelerinaj pe platoul Ceahlăului, la schit, cu ocazia sărbătorii religioase ”Schimbarea la Față”, unii s-au încumetat ”să ia muntele în piept”. Ca în fiecare an, salvamontiștii nemțeni au fost pregătiți să intervină, deoarece pe 5 și 6 august afluxul de turiști este mare. Din cauza vremii mohorâte, anunțată și de salvamontiști, au fost mai puțini pelerini decât în alți ani. Ca de fiecare dată, salvamontiștii au atras atenția.
”În vederea evitării accidentelor și a situațiilor periculoase care vă pot pune viața în pericol, vă aducem la cunoștință că este esențial să vă echipați ca pentru o veritabilă zi de toamnă târzie, cu temperaturi care pot coborî până la 5 grade Celsius. Mai multe fronturi atmosferice încărcate cu precipitații abundente vor traversa masivul, vizibilitatea mică, umezeala și temperatura scăzută pot genera accidente soldate cu traumatisme, dar și stări de hipotermie persoanelor epuizate și neechipate corespunzător. Acelor care încă mai cred că piramida holografică se poate vedea numai în această zi, le garantăm că soarele va răsări și ulterior acestei date, iar fenomenul va putea fi urmărit în toată splendoarea lui și după data de 8 august, când condițiile meteo se vor ameliora. Serviciul Salvamont va opera cu tot efectivul disponibil pentru a asigura menținerea climatului de siguranță montană la cote maxime.”
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 8 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 2 apeluri pentru Salvamont Neamț și câte un apel pentru Salvamont Harghita, Sibiu, Săcele, Alba, Vaslui și Mehedinți. În cazul acestor intervenții au fost salvate 6 persoane. Dintre acestea, 3 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit și 20 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.